Context istoric
În secolul al VII-lea, Imperiul Bizantin se confrunta cu amenințarea arabă și persană. Pentru a consolida unitatea religioasă cu monofizitii, patriarhul Sergiu al Constantinopolului a propus un compromis: chiar dacă Hristos are două firi, El ar avea o singură voință (θέλημα) și o singură lucrare (ἐνέργεια). Aceasta este erezia monotelită (din μόνος + θέλημα).
Împăratul Heraclie a sprijinit acest compromis prin edictul „Ecthesis" (638), iar împăratul Constans II prin „Typos" (648), care interzicea discuția despre una sau două voințe. Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a opus cu prețul libertății și al vieții sale — i s-au tăiat limba și mâna dreaptă în 662.
Împăratul Constantin IV a convocat sinodul la Constantinopol, în 680–681, cu participarea a 174 de episcopi.
Participanți cheie
- Sfântul Maxim Mărturisitorul — deși murise în 662, teologia sa despre cele două voințe a fost fundamentul sinodului. A fost reabilitat postum
- Sergiu al Constantinopolului — inițiatorul monotelismului, condamnat postum
- Papa Honoriu I — condamnat postum pentru că a susținut formula „o singură voință" în scrisorile sale
- Papa Agatho — a trimis o scrisoare dogmatică (Tomos) afirmând cele două voințe
Hotărârile dogmatice
Două voințe, două lucrări
Sinodul a definit:
„Propovăduim în El două voințe firești și două lucrări firești, fără împărțire, fără schimbare, fără despărțire, fără amestecare... Voința Lui omenească nu se împotrivește voii Sale dumnezeiești, ci se supune ei."
Condamnarea monotelismului
Au fost anatematizați: Sergiu, Chir al Alexandriei, Pir, Petru, papa Honoriu I — toți pentru că au susținut sau tolerat doctrina unei singure voințe.
Erezia condamnată
Sinodul VI a condamnat monotelismul — negarea voii omenești în Hristos. Vezi pagina dedicată.
Semnificația teologică
Teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul a arătat că voința (θέλημα) aparține firii, nu persoanei. Deoarece Hristos are două firi, are și două voințe. Dacă n-ar avea voință omenească, nu ar fi asumat cu adevărat natura umană, iar mântuirea n-ar fi reală.
Mai mult, Sfântul Maxim a arătat că voința omenească a lui Hristos nu era în conflict cu cea dumnezeiască, ci se supunea liber — modelul desăvârșit al libertății umane adevărate. Rugăciunea din Grădina Ghetsimani („Nu voia Mea, ci voia Ta") nu arată conflict, ci armonia celor două voințe.
Condamnarea postumă a papei Honoriu I rămâne un argument important în eclesiologia ortodoxă împotriva dogmei infailibilității papale.
Înapoi la Sinoadele Ecumenice.