Sfântul Maxim Mărturisitorul
Cuvios și Mărturisitor, teolog al Întrupării, c. 580-662
Biografie
Sfântul Maxim Mărturisitorul (în greacă: Μάξιμος ὁ Ὁμολογητής) este unul dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii Ortodoxe — sinteză vie a întregii tradiții patristice răsăritene. A suferit mutilarea și exilul pentru apărarea credinței ortodoxe în dumnezeirea și omenitatea deplină ale lui Hristos, de unde supranumele de „Mărturisitorul."
Născut în jurul anului 580, cel mai probabil la Constantinopol, dintr-o familie nobilă, Maxim a primit o educație filozofică și teologică de excepție. A fost prim-secretar (protoasecretis) al împăratului Heraclie, dar a renunțat la cariera de curte și a intrat în viața monahală la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), pe malul asiatic al Bosforului.
Criza teologică a timpului era monotelismul — erezia care, încercând un compromis politic cu monofiziții, susținea că Hristos are o singură voință (divină), nu două (divină și umană). Această erezie, sprijinită de împărați și de o parte a ierarhiei, amenința esența mântuirii: dacă Hristos nu are voință umană reală, atunci nu a asumat pe deplin firea omenească și nu a mântuit-o pe deplin.
Maxim a văzut cu o claritate fără egal miza teologică și a dedicat toată viața combaterii monotelismului. A participat la Sinodul de la Lateran (649), convocat de Papa Martin I, care a condamnat monotelismul. Împăratul Constans al II-lea, furios, i-a arestat pe amândoi. Papa Martin a murit în exil. Maxim a fost judecat la Constantinopol (655, 662), i s-a tăiat limba (ca să nu mai poată vorbi) și mâna dreaptă (ca să nu mai poată scrie), apoi a fost exilat în Lazica (Georgia), unde a murit la 13 august 662.
Sinodul III Ecumenic de la Constantinopol (680-681) a confirmat solemn învățătura lui Maxim: Hristos are două voințe — divină și umană — unite fără amestecare și fără despărțire în unica Sa Persoană. Eresia monotelită a fost condamnată, iar Maxim a fost reabilitat ca mărturisitor al adevărului.
Opera sa teologică este vastă și profundă: hristologie, cosmologie, mistică, exegeză, liturgică. „Ambigua," „Quaestiones ad Thalassium," „Mystagogia" și „Capetele teologice și iconomice" sunt capodopere ale gândirii creștine.
Este prăznuit la 21 ianuarie și 13 august.
Cronologie
Nașterea (c. 580)
Născut cel mai probabil la Constantinopol, dintr-o familie nobilă. Primește o educație filozofică și teologică de excepție.
Secretar imperial (c. 610-613)
Prim-secretar (protoasecretis) al împăratului Heraclie. Are acces la cele mai înalte cercuri ale puterii imperiale.
Intrarea în monahism (c. 613-614)
Renunță la cariera de curte și intră la Mănăstirea Chrysopolis, pe malul asiatic al Bosforului. Începe viața de rugăciune, asceză și studiu teologic.
Peregrinarea și scrierile (614-645)
Părăsește Constantinopolul din cauza invaziei persane. Trăiește în Africa de Nord (Cartagina) și în Italia. Scrie cele mai importante opere: Ambigua, Quaestiones ad Thalassium, Mystagogia, Capetele teologice.
Lupta contra monotelismului (645-662)
Combate monotelismul prin scrieri, dezbateri și acțiuni sinodale. Celebra dispută publică cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelist al Constantinopolului (645), se încheie cu retractarea lui Pyrrhus.
Sinodul de la Lateran (649)
Participă activ la Sinodul convocat de Papa Martin I la Roma, care condamnă monotelismul. Sinodul afirmă că Hristos are două voințe naturale — divină și umană.
Arestarea și judecata (653-655)
Împăratul Constans al II-lea îl arestează împreună cu Papa Martin I. Maxim este judecat la Constantinopol, acuzat de trădare. Refuză orice compromis dogmatic.
Mutilarea și exilul (662)
La a doua judecată, i se taie limba și mâna dreaptă — ca să nu mai poată nici vorbi, nici scrie adevărul. Este exilat în Lazica (Georgia).
Adormirea (13 august 662)
Moare în exil, la Lazica, la vârsta de circa 82 de ani. Tradiția spune că a continuat să vorbească și să scrie miraculos, chiar după mutilare.
Surse și scrieri
Ambigua (Ambiguorum liber)
Capodoperă speculativă în care Maxim tâlcuiește pasaje dificile din Sfântul Grigorie Teologul și din Dionisie Areopagitul. Dezvoltă teologia cosmică a logoi-lor — rațiunile divine ale tuturor lucrurilor, unite în Logosul-Hristos.
Quaestiones ad Thalassium
65 de întrebări și răspunsuri exegetice adresate monahului Talasie. Cea mai profundă exegeză patristică, combinând interpretarea literală, alegorică și anagogică a Scripturii.
Mystagogia
Tâlcuirea mistică a Sfintei Liturghii: biserica ca icoană a cosmosului, a omului și a lui Dumnezeu. Liturghia ca experiență a Împărăției cerurilor deja prezente.
Capetele teologice și iconomice (Capita theologica et oeconomica)
400 de capete (aforisme teologice) despre cunoașterea lui Dumnezeu, Întrupare, asceză și contemplație. Urmează tradiția Centuriilor evagiene.
Disputa cu Pyrrhus (645)
Transcrierea dezbaterii publice cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelist. Model de argumentare teologică clară și riguroasă.
Epistolele
Corespondență teologică bogată, apărând cele două voințe ale lui Hristos contra monotelismului.
Contemporani
Papa Martin I (†655)
Papa Romei, aliat al lui Maxim în lupta contra monotelismului. Condamnat împreună cu Maxim, a murit în exil în Crimeea. Amândoi sunt martiri ai credinței calcedoniare.
Principala sursă teologică a lui Maxim. Ambigua sunt în esență un comentariu la pasajele cele mai dificile din Grigorie, dezvoltându-le într-o sinteză cosmică originală.
Predecesorul spiritual în apărarea hristologiei ortodoxe. Atanasie a apărat dumnezeirea Fiului contra arianismului; Maxim a apărat umanitatea deplină a lui Hristos (inclusiv voința umană) contra monotelismului.
Moștenitorul teologic al lui Maxim. „Expunerea exactă a credinței ortodoxe" a Damaschinului sintetizează și sistematizează hristologia lui Maxim, transmițând-o generațiilor următoare.
Contemporan și duhovnicește înrudit. Ambii au contribuit — Maxim prin teologie speculativă, Ioan prin asceză practică — la transmiterea moștenirii patristice a primelor secole.
Moștenitorul spiritual al tradiției maximiene. Capitolele teologice ale lui Simeon continuă tradiția Centuriilor lui Maxim, adăugând dimensiunea autobiografică a experienței mistice personale.
Editorul și comentatorul Centuriilor maximiene în Filocalia, asigurând transmiterea operei lui Maxim către Ortodoxia modernă.
Predecesorul spiritual în hristologie. Chiril a apărat unirea ipostatică la Efes; Maxim a continuat și aprofundat hristologia chirilină, apărând cele două voințe ale lui Hristos contra monotelismului.
Maxim a scris ample comentarii (Scholia) la operele Corpusului Dionisian, integrând teologia mistică și apofatică a lui Dionisie în sinteza sa teologică. Prin aceste comentarii, Maxim a asigurat receptarea ortodoxă a scrierilor dionisiene.
Împăratul Constans al II-lea (630-668)
Împăratul care a impus monotelismul prin Typos-ul imperial și l-a persecutat pe Maxim. Istoria i-a dat dreptate lui Maxim, nu împăratului.
Versete cheie
"S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce."
— Filip. 2:8"Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat."
— Evrei 4:15"Că M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis."
— Ioan 6:38"Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar! Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă."
— Luca 22:42"Ca prin ele să vă faceți părtași dumnezeieștii firi."
— 2 Petru 1:4Semnificație
Două voințe — mântuirea deplină
Dacă Hristos nu are voință umană reală, atunci nu a asumat pe deplin firea omenească — și ceea ce nu este asumat nu este vindecat (principiul atanasian). Maxim a demonstrat că voința umană a lui Hristos, liberă dar armonizată cu voința divină, este tocmai modelul și cauza mântuirii noastre: în Hristos, voința umană este vindecată și restaurată.
Logoi-i creației — cosmologia hristologică
Fiecare lucru creat are un logos (rațiune divină) care îl leagă de Logosul-Hristos. Creația nu este un accident, ci o expresie a voinței și înțelepciunii lui Dumnezeu. Toate logoi-i converg în Hristos — „în Care toate au fost create" (Coloseni 1:16). Aceasta este cea mai profundă cosmologie creștină.
Sinteză teologică supremă
Maxim a sintetizat și armonizat tradiții teologice aparent divergente: teologia capadociană, mistica dionisiană, ascetismul evagrian, hristologia calcedoniană. Opera sa este cea mai completă sinteză teologică a primului mileniu creștin.
Limba și mâna — prețul mărturisirii
Mutilarea lui Maxim — limba tăiată ca să nu vorbească, mâna tăiată ca să nu scrie — este una dintre cele mai puternice imagini ale martiriului intelectual. Adevărul teologic nu este o abstracție academică, ci o mărturie care poate costa viața.
Mystagogia — Liturghia ca experiență cosmică
Tâlcuirea mistică a Liturghiei oferită de Maxim în Mystagogia rămâne cea mai profundă din toată tradiția ortodoxă. Liturghia nu este doar un ritual, ci participare reală la viața Sfintei Treimi, anticipare a Împărăției cerurilor, transfigurare a cosmosului.