Monotelismul

Fondatorul

Sergiu (m. 638), patriarh al Constantinopolului, a propus monotelismul ca un compromis politic între ortodocșii calcedonieni și monofiziți: chiar dacă acceptăm două firi în Hristos, El ar avea totuși o singură voință (ἓν θέλημα) și o singură lucrare (μία ἐνέργεια). Formula a fost sprijinită de împăratul Heraclie, care avea nevoie de unitate religioasă în fața invaziilor persane și arabe.

Doctrina eretică

• O singură voință (θέλημα) în Hristos — cea dumnezeiască, care o absoarbe sau o anulează pe cea omenească
• O singură lucrare (ἐνέργεια) — Hristos acționează doar prin lucrarea dumnezeiască
• Voința omenească ar introduce conflict interior în Hristos, deci trebuie eliminată
• Formula ambiguă „o singură voință teandrică" (θεανδρική) — nici pur divină, nici pur umană

Monotelismul era, de fapt, un monofizitism al voinței: chiar dacă accepta formal două firi, le golirea de conținut negând una dintre facultățile esențiale ale firii omenești.

Răspunsul ortodox

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul (c. 580–662) este cel mai mare teolog care a combătut monotelismul. Argumentele sale:

• Voința aparține firii, nu persoanei — deoarece Hristos are două firi, are și două voințe. Nu există fire fără voință
• Cele două voințe nu sunt în conflict — voința omenească a lui Hristos se supune liber și voluntar voinței dumnezeiești. Rugăciunea din Ghetsimani („Nu voia Mea, ci voia Ta") nu arată conflict, ci armonia celor două voințe
• Fără voință omenească, mântuirea e incompletă — dacă Hristos n-a asumat voința umană, n-a vindecat voința umană căzută. Libertatea noastră rămâne nemântuită
• Modelul libertății adevărate — voința omenească a lui Hristos, supunându-se liber celei dumnezeiești, arată ce înseamnă libertatea autentică: nu autonomia de Dumnezeu, ci comuniunea cu El

Sfântul Maxim a plătit cu viața: i s-au tăiat limba și mâna dreaptă (662), iar el a murit în exil în Lazica (Caucaz).

Cine a combătut erezia

Sinodul care a condamnat-o

Sinodul VI Ecumenic (Constantinopol III, 680–681) a condamnat monotelismul și a afirmat două voințe și două lucrări în Hristos. A fost condamnat postum și papa Honoriu I, care susținuse formula „o singură voință".

Ecouri moderne

Monotelismul reapare subtil ori de câte ori se neagă dimensiunea omenească a voinței lui Hristos sau se consideră că libertatea umană este ireconciliabilă cu voința lui Dumnezeu. Teologia Sfântului Maxim oferă răspunsul: libertatea adevărată nu este opusă lui Dumnezeu, ci se împlinește în comuniunea cu El.

Înapoi la Ereziile · Sinoadele Ecumenice.