Sinoadele Ecumenice

Sinoadele Ecumenice

Cele șapte Sinoade Ecumenice — adunările de episcopi care au formulat dogmele Bisericii și au condamnat ereziile, de la Niceea I (325) până la Niceea II (787).

Introducere

Sinoadele Ecumenice (din grecescul οἰκουμενικαί σύνοδοι) sunt adunările solemne ale episcopilor din întreaga lume creștină (οἰκουμένη), convocate pentru a răspunde la crize dogmatice și a formula învățătura de credință obligatorie pentru toată Biserica. Ortodoxia recunoaște șapte Sinoade Ecumenice, fiecare dintre ele răspunzând unei erezii concrete și afirmând un adevăr dogmatic esențial.

Autoritatea unui sinod ecumenic nu vine de la decret imperial, ci de la receptarea sa de către întreaga Biserică — credincioși, monahi, preoți și episcopi deopotrivă. Sinoade care au încercat să impună erezia (precum „sinodul tâlhăresc" de la Efes, 449) au fost respinse tocmai pentru că învățătura lor contrazicea credința apostolică.

Cronologia celor șapte Sinoade

Nr. Sinod An Loc Erezia condamnată Personalitate-cheie
I Sinodul I Ecumenic 325 Niceea Arianismul Sf. Atanasie cel Mare
II Sinodul II Ecumenic 381 Constantinopol Macedonianismul Sf. Grigorie Teologul
III Sinodul III Ecumenic 431 Efes Nestorianismul Sf. Chiril al Alexandriei
IV Sinodul IV Ecumenic 451 Calcedon Monofizitismul Sf. Leon cel Mare / Sf. Flavian
V Sinodul V Ecumenic 553 Constantinopol Origenismul / Cele trei capitole Împăratul Iustinian
VI Sinodul VI Ecumenic 680–681 Constantinopol Monotelismul Sf. Maxim Mărturisitorul
VII Sinodul VII Ecumenic 787 Niceea Iconoclasmul Sf. Ioan Damaschin

Simbolul de credință niceo-constantinopolitan

Primele două Sinoade Ecumenice au formulat Crezul (Simbolul de credință) pe care Biserica Ortodoxă îl mărturisește neschimbat la fiecare Sfântă Liturghie. Sinodul III Ecumenic a interzis orice modificare a acestui Simbol — interdicție pe care Ortodoxia o respectă până astăzi, respingând adaosul Filioque introdus în Apus.

Semnificația Sinoadelor

Sinoadele Ecumenice nu au „inventat" dogme noi, ci au formulat în termeni preciși ceea ce Biserica a crezut dintotdeauna. Fiecare definiție dogmatică a fost un răspuns la o erezie concretă:

  • Sinodul I — a afirmat că Fiul este „de o ființă cu Tatăl" (ὁμοούσιος), contra lui Arie
  • Sinodul II — a afirmat dumnezeirea Duhului Sfânt, contra lui Macedonie
  • Sinodul III — a afirmat unirea ipostatică și titlul de Theotokos, contra lui Nestorie
  • Sinodul IV — a definit cele două firi ale lui Hristos „neamestecate, neschimbate, neîmpărțite, nedespărțite", contra lui Eutihie
  • Sinodul V — a condamnat scrierile lui Teodor al Mopsuestiei, Teodoret și Iva
  • Sinodul VI — a afirmat două voințe și două lucrări în Hristos, contra monotelismului
  • Sinodul VII — a restabilit cinstirea icoanelor, distingând între venerare (προσκύνησις) și adorare (λατρεία)

Legătura cu ereziile

Fiecare sinod ecumenic este inseparabil legat de erezia pe care a condamnat-o. Pentru o vedere de ansamblu asupra ereziilor majore condamnate de Biserică, vezi Ereziile.