Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
Apostol, Evanghelist, Teolog, †c. 100 d.Hr.
Biografie
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (în greacă: Ἰωάννης, „Dumnezeu este milostiv"), fiul lui Zebedeu și al Salomeei, fratele lui Iacob, este „ucenicul pe care-l iubea Iisus" (Ioan 13:23) — cel care a stat la pieptul Domnului la Cina cea de Taină și singurul apostol prezent la picioarele Crucii.
Supranumit „Teologul" (ὁ Θεολόγος) în tradiția ortodoxă — unul dintre cele doar trei persoane care poartă acest titlu în Biserică, alături de Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Simeon Noul Teolog —, Ioan a scris Evanghelia cea mai profund teologică, trei epistole sobornicești și Apocalipsa (Revelația). Evanghelia sa se deschide cu proclamația supremă a dumnezeirii lui Hristos: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul" (Ioan 1:1).
Pescar din Betsaida, chemat de Hristos împreună cu fratele său Iacob de pe malul Mării Galileii, Ioan a făcut parte din cercul interior al celor trei apostoli — alături de Petru și Iacob — fiind martor al celor mai intime momente din viața Mântuitorului: Schimbarea la Față pe Tabor, învierea fiicei lui Iair și agonia din Grădina Ghetsimani.
La Cina cea de Taină, Ioan a stat rezemat de pieptul lui Iisus (Ioan 13:23-25). La Cruce, a fost singurul apostol prezent, iar Hristos i-a încredințat pe Maica Sa: „Iată mama ta!" (Ioan 19:27). În dimineața Învierii, a alergat împreună cu Petru la mormântul gol — „a văzut și a crezut" (Ioan 20:8).
Ioan este singurul apostol care nu a murit ca mucenic. După distrugerea Ierusalimului (70 d.Hr.), s-a stabilit la Efes, de unde a condus Bisericile din Asia Mică. A fost exilat pe insula Patmos sub împăratul Domițian (c. 95 d.Hr.), unde a primit viziunile Apocalipsei. După moartea lui Domițian, a revenit la Efes, unde a murit de bătrânețe în jurul anului 100 d.Hr.
Tradiția spune că, în ultimii ani ai vieții, Ioan repeta neîncetat o singură învățătură: „Fiilor, iubiți-vă unii pe alții!" Când ucenicii l-au întrebat de ce repetă mereu aceleași cuvinte, a răspuns: „Pentru că aceasta este porunca Domnului, și dacă aceasta singură se împlinește, este de ajuns."
Cronologie
Nașterea și chemarea (c. 6 d.Hr. — 27 d.Hr.)
Fiul lui
Ucenicia și cercul interior (c. 27-30 d.Hr.)
La picioarele Crucii (30 d.Hr.)
Singurul apostol prezent la Răstignire. Hristos îi încredințează pe Maica Sa: „Femeie, iată fiul tău!" și lui Ioan: „Iată mama ta!" (Ioan 19:26-27). Din acel ceas, Ioan o ia pe Maica Domnului în grija sa.
Alergarea la mormântul gol (30 d.Hr.)
Împreună cu Petru, aleargă la mormânt în dimineața Învierii. Ioan ajunge primul, dar îl lasă pe Petru să intre întâi. „A văzut și a crezut" (Ioan 20:3-8).
Primii ani ai Bisericii (30-70 d.Hr.)
Lucrează alături de Petru în Ierusalim (Faptele Apostolilor 3-4). Este recunoscut ca unul dintre „stâlpii" Bisericii (Galateni 2:9). Conform tradiției, a rămas la Ierusalim alături de Maica Domnului până la Adormirea ei.
Conducerea Bisericilor din Asia Mică (c. 70-95 d.Hr.)
După distrugerea Ierusalimului, se stabilește la Efes, de unde conduce cele șapte Biserici din Asia Mică (Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodiceea). Formează ucenici, printre care Sfântul Policarp de Smyrna.
Exilul pe Patmos și Apocalipsa (c. 95 d.Hr.)
Sub persecuția împăratului Domițian, Ioan este exilat pe insula Patmos din Marea Egee. Acolo, „în Duhul, în
Revenirea la Efes și scrierea Evangheliei (c. 96-100 d.Hr.)
După moartea lui Domițian, revine la Efes. Scrie Evanghelia și cele trei epistole. Tradiția spune că Evanghelia a fost scrisă la cererea episcopilor din Asia Mică, ca supliment teologic la cele trei Evanghelii sinoptice.
Surse și scrieri
Evanghelia după Ioan
Cea mai teologică Evanghelie, distinctă de cele sinoptice prin conținut și structură. Prologul (1:1-18) — „La început era Cuvântul" — este vârful teologiei Noului Testament. Conține discursuri unice ale lui Hristos: „Eu sunt Pâinea Vieții", „Eu sunt Lumina lumii", „Eu sunt Ușa", „Eu sunt Păstorul cel Bun", „Eu sunt Învierea și Viața", „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața", „Eu sunt Vița cea adevărată". Scrisă „ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, viață să aveți în numele Lui" (Ioan 20:31).
Apocalipsa (Revelația)
Ultima carte a Noului Testament, scrisă pe Patmos. Viziuni grandioase despre lupta cosmică dintre bine și rău, biruința finală a Mielului, judecata, și Ierusalimul cel Nou coborând din cer. „Iată, toate le fac noi!" (Apocalipsa 21:5). Cartea se citește integral în noaptea Sfintelor Pași în tradiția ortodoxă greacă.
Contemporani
Fratele mai mare al lui Ioan, primul apostol martir. Împreună au fost numiți „Boanerges" — Fiii Tunetului. Iacob a murit cel dintâi dintre apostoli; Ioan, cel din urmă.
Mama sa, mironosiță prezentă la Cruce și la Mormânt (Marcu 15:40; 16:1).
Cel mai apropiat coleg de apostolat. Împreună formau cercul interior al celor trei, alături de Iacob. Au alergat împreună la mormântul gol. Au lucrat împreună în primii ani ai Bisericii din Ierusalim.
Ioan este unul dintre „stâlpii" Bisericii menționați de Pavel (Galateni 2:9). I-a dat lui Pavel „dreapta de părtășie" la Ierusalim, recunoscând misiunea sa către neamuri.
Coleg de ucenicie la Ioan Botezătorul. Andrei și Ioan au fost primii doi ucenici care L-au urmat pe Hristos (Ioan 1:35-40), petrecând o zi întreagă cu El.
Ucenic direct al lui Ioan la Efes, format spiritual de apostol. Conform tradiției, Ioan însuși l-a hirotonit pe Policarp ca episcop al Smirnei. Prin Policarp, învățătura ioaneică s-a transmis lui Irineu și, prin el, întregii Biserici.
Episcop al Antiohiei, contemporan cu Ioan. Tradiția spune că Ignatie l-ar fi cunoscut personal pe Ioan la Efes sau Antiohia.
Autorul celui mai amplu comentariu patristic la Evanghelia lui Ioan — capodoperă exegetică care dezvoltă teologia Logosului întrupat mărturisită de Apostol.
Învățătorul și Domnul său, „Cuvântul Care S-a făcut trup" (Ioan 1:14) — Ioan a fost „ucenicul pe care îl iubea Iisus" (Ioan 13:23), singurul apostol prezent la Cruce, căruia Hristos i-a încredințat-o pe Maica Sa.
Încredințată lui Ioan de Hristos pe Cruce: „Iată mama ta!" (Ioan 19:27). Conform tradiției, Ioan a îngrijit-o pe Maica Domnului până la Adormirea ei.
Unul dintre „stâlpii" Bisericii din Ierusalim (Galateni 2:9), alături de Petru și Ioan, primul episcop al Ierusalimului.
Co-apostol, ale cărui momente-cheie — inclusiv mărturisirea „Domnul meu și Dumnezeul meu!" (Ioan 20:28) — au fost consemnate de Ioan în Evanghelia sa.
Mironosiță căreia Hristos i S-a arătat întâi după Înviere. Ioan este evanghelistul care relatează cel mai detaliat întâlnirea ei cu Hristos cel Înviat (Ioan 20:11-18).
Fariseu și ucenic tainic al Domnului, menționat exclusiv în Evanghelia lui Ioan — convorbirea de noapte (Ioan 3), apărarea lui Iisus în Sinedriu (Ioan 7:50-51) și îngroparea Mântuitorului (Ioan 19:39).
Versete cheie
"La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul."
— Ioan 1:1"Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi, și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr."
— Ioan 1:14"Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."
— Ioan 3:16"Femeie, iată fiul tău! ... Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine."
— Ioan 19:26-27"Dumnezeu este iubire."
— 1 Ioan 4:8"Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El."
— 1 Ioan 1:5"Iată, toate le fac noi."
— Apocalipsa 21:5Semnificație
Teologul Cuvântului (Logosul)
Prologul Evangheliei (Ioan 1:1-18) este fundamentul hristologiei ortodoxe: Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut, S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi. Întreaga teologie a icoanei, a Întrupării și a îndumnezeirii se sprijină pe mărturia ioaneică. Sinodul de la Calcedon (451) și teologia Sfinților Părinți capadocieni sunt de neconceput fără Evanghelia lui Ioan.
„Dumnezeu este iubire" — teologia iubirii trinitare
Afirmația din 1 Ioan 4:8 este cea mai concisă definiție a naturii divine din întreaga Scriptură. Teologia ortodoxă a Sfintei Treimi este, în esență, o teologie a comuniunii de iubire dintre Persoanele dumnezeiești — adevăr revelat prin scrierile lui Ioan.
Ucenicul care a stat la pieptul Domnului — model al contemplației
Intimitatea lui Ioan cu Hristos este modelul vieții contemplative și al cunoașterii mistice. Tradiția isihastă vede în el prototipul celui care cunoaște pe Dumnezeu nu doar prin rațiune, ci prin iubire și experiență directă.
Grijitorul Maicii Domnului
Faptul că Hristos i-a încredințat pe Maica Sa arată că Ioan reprezintă întreaga Biserică care o primește pe Născătoarea de Dumnezeu ca mamă spirituală. Acest act de pe Cruce este fundamentul venerării Maicii Domnului în tradiția ortodoxă.
Apocalipsa și eshatologia ortodoxă
Viziunile din Apocalipsă — Mielul biruitor, Femeia îmbrăcată cu soarele, Ierusalimul cel Nou — sunt fundamentale pentru eshatologia și iconografia ortodoxă. Spre deosebire de interpretările protestante dispensaționaliste, tradiția ortodoxă citește Apocalipsa liturgic și eclesiologic, ca revelație a biruinței lui Hristos în Biserică.