Sfântul Apostol Iacob
Fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului, †62 d.Hr.
Biografie
Sfântul Apostol Iacob (în greacă: Ἰάκωβος; în ebraică: יַעֲקֹב), numit „Fratele Domnului" (Galateni 1:19) și „cel Drept" (Ἰάκωβος ὁ Δίκαιος), a fost primul episcop al Bisericii din Ierusalim și autorul Epistolei Soborniceşti care îi poartă numele.
Conform tradiției ortodoxe, Iacob era fiul Sfântului Drept Iosif din prima căsătorie — deci nu frate de sânge al lui Hristos, ci fiu vitreg, „frate" în sensul larg al cuvântului. Această tradiție, atestată de Protoevanghelia lui Iacob și de Sfinții Părinți (Origen, Eusebiu, Epifanie), protejează dogma pururea-fecioriei Născătoarei de Dumnezeu.
Inițial, Iacob nu a crezut în Iisus în timpul slujirii Sale publice: „Nici frații Lui nu credeau în El" (Ioan 7:5). Dar Hristos cel înviat i S-a arătat personal (1 Corinteni 15:7) — o arătare specială, menționată separat de cele către apostoli. Această întâlnire l-a transformat din sceptic în cel mai devotat slujitor al Bisericii.
Iacob a condus Biserica din Ierusalim cu autoritate recunoscută de toți apostolii. La Sinodul Apostolic din Ierusalim (c. 49 d.Hr.), el a rostit hotărârea finală privind convertirea neamurilor: „Părerea mea este să nu-i îngreunăm pe cei dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu" (Fapte 15:19). Pavel îl numește „stâlp" al Bisericii, alături de Petru și Ioan (Galateni 2:9).
Era renumit pentru viața de asceză extremă: nu mânca carne, nu bea vin, nu se tundea, nu se ungea cu untdelemn, purta haine de in. Petrecea atât de mult timp în rugăciune la Templu, încât genunchii i se întăriseră ca ale unei cămile — de aici supranumele „Oblias" (apărare a poporului).
A fost martirizat în anul 62 d.Hr., în timpul interregnului între procuratorii romani. Marele preot Anan al II-lea l-a adus înaintea Sinedriului și l-a condamnat la moarte prin împroșcare cu pietre. Conform lui Hegesip (citat de Eusebiu), a fost aruncat de pe aripa Templului, apoi lovit cu pietre și ucis cu un drug de piuă, rostind în timp ce murea: „Te rog, Doamne Dumnezeule, Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac."
Este prăznuit la 23 octombrie și la 26 decembrie (Soborul Maicii Domnului).
Cronologie
Tinerețea în Nazaret
Fiu al lui Iosif din prima căsătorie, Iacob a crescut în casa din Nazaret alături de Iisus, fiind fratele Său vitreg mai mare.
Perioada de necredință
În timpul slujirii publice a lui Hristos, Iacob și frații Săi nu credeau în El (Ioan 7:5). Au încercat chiar să-L oprească, socotindu-L „ieșit din minți" (Marcu 3:21).
Arătarea lui Hristos cel înviat (c. 30 d.Hr.)
Hristos i S-a arătat personal după Înviere (1 Corinteni 15:7). Această întâlnire a fost momentul convertirii sale definitive.
Conducerea Bisericii din Ierusalim (c. 30-62 d.Hr.)
Iacob a devenit primul episcop al Ierusalimului, recunoscut ca autoritate supremă în Biserica-mamă. Când Petru a fost eliberat din temniță, a spus: „Vestiti acestea lui Iacob" (Fapte 12:17).
Sinodul Apostolic din Ierusalim (c. 49 d.Hr.)
A prezidat sinodul care a hotărât că neamurile convertite nu trebuie să se circumcidă. Hotărârea lui Iacob (Fapte 15:19-21) a devenit norma Bisericii.
Scrierea Epistolei (c. 45-62 d.Hr.)
A scris Epistola Sobornicească a lui Iacob, adresată „celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere" — un manual practic de viață creștină.
Surse și scrieri
Epistola Sobornicească a lui Iacob
Una dintre cele mai practice epistole ale Noului Testament: credința fără fapte este moartă (2:17-26), ispitirea (1:2-15), limba (3:1-12), rugăciunea pentru bolnavi și Sfântul Maslu (5:14-15), dreptatea socială (5:1-6).
Faptele Apostolilor
Fapte 12:17; 15:13-21; 21:18-25 — rolul de conducător al Bisericii din Ierusalim.
Epistolele Sfântului Pavel
Galateni 1:19 — „pe altul din Apostoli n-am văzut, decât pe Iacob, fratele Domnului." Galateni 2:9 — „Iacob, Chifa și Ioan, care erau socotiți stâlpi." 1 Corinteni 15:7 — arătarea lui Hristos către Iacob.
Iosif Flaviu — Antichități Iudaice (XX, 9.1)
Confirmarea istorică: „Anan... a adunat sinedriul și l-a adus pe fratele lui Iisus, numit Hristos, al cărui nume era Iacob, și pe alții, acuzându-i de călcarea legii, i-a predat spre a fi uciși cu pietre."
Hegesip (citat de Eusebiu, Historia Ecclesiastica II, 23)
Descrierea detaliată a vieții ascetice și a martiriului lui Iacob.
Liturghia Sfântului Iacob
Una dintre cele mai vechi liturghii creștine, atribuită lui Iacob. Încă se slujește în unele Biserici Ortodoxe în ziua pomenirii sale.
Contemporani
Fratele Său vitreg (fiu al lui Iosif din prima căsătorie). Iacob a trecut de la necredință la credință totală după arătarea Celui Înviat.
Tatăl său, logodnicul Fecioarei Maria.
Fratele său, fiu al lui Iosif din prima căsătorie (Matei 13:55).
Fratele său, autorul Epistolei Soborniceşti a lui Iuda.
Fratele său, care i-a urmat ca al doilea episcop al Ierusalimului.
Coleg „stâlp" al Bisericii (Galateni 2:9). Petru recunoștea autoritatea lui Iacob în Ierusalim (Fapte 12:17; Galateni 2:12).
Pavel l-a vizitat pe Iacob la Ierusalim (Galateni 1:19; Fapte 21:18). Deși aveau perspective diferite privind relația dintre Lege și Evanghelie, s-au respectat reciproc.
Al treilea „stâlp" al Bisericii (Galateni 2:9), alături de Iacob și Petru.
Versete cheie
"Pe altul din apostoli n-am văzut, decât pe Iacob, fratele Domnului."
— Galateni 1:19"Iacob, Chifa și Ioan, care erau socotiți stâlpi, ne-au dat mie și lui Barnaba dreapta de părtășie."
— Galateni 2:9"De aceea eu socotesc să nu-i îngreunăm pe cei dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu."
— Fapte 15:19"Așa și credința: dacă nu are fapte, este moartă în ea însăși."
— Iacob 2:17"Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului."
— Iacob 5:14-15"Apoi S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor."
— 1 Corinteni 15:7Semnificație
Credința și faptele — contra sola fide
Epistola lui Iacob este fundamentul scriptural al învățăturii ortodoxe că mântuirea nu vine doar prin credință, ci prin credința vie, manifestată în fapte: „Credința fără fapte este moartă" (Iacob 2:26). Martin Luther a numit-o „epistolă de paie," dar pentru Ortodoxie ea este esențială.
Sfântul Maslu — instituire scripturală
Iacob 5:14-15 este fundamentul Tainei Sfântului Maslu: „Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn." Aceasta arată că vindecarea trupească și iertarea păcatelor sunt legate în economia sacramentală a Bisericii.
De la necredință la martiriu
Drumul lui Iacob — de la „nici frații Lui nu credeau" la martiriul pe aripa Templului — este o mărturie puternică a Învierii. Dacă Iacob, care a trăit cu Iisus și nu a crezut, a devenit cel mai devotat slujitor al Său, aceasta nu se explică decât prin realitatea Învierii.
Primul episcop — modelul conducerii Bisericii
Iacob este modelul episcopului ortodox: om de rugăciune, ascet, drept, cu autoritate recunoscută dar exercitată în smerenie. Conducerea sa la Ierusalim a fost un model de sinoadicitate (Fapte 15) și grijă pastorală.