Sfântul Ioan Damaschin
Cuvios, teolog și imnograf, ultimul mare Părinte al Răsăritului, c. 675-749
Biografie
Sfântul Ioan Damaschin (în greacă: Ἰωάννης ὁ Δαμασκηνός; în arabă: يوحنا الدمشقي — Yūḥannā ad-Dimashqī) este ultimul mare Părinte al Bisericii Răsăritene — sintetizator al întregii tradiții patristice și apărător decisiv al icoanelor. Opera sa teologică, imnografică și filozofică încununează opt secole de gândire creștină răsăriteană.
Născut în jurul anului 675 la Damasc, într-o familie creștină arabă influentă, tatăl său, Sarjun ibn Mansur, era înalt funcționar fiscal al califatului omeiad. Ioan a primit o educație de excepție — tradiția menționează ca dascăl pe monahul Cosma, un călugăr sicilian răscumpărat din captivitate. A moștenit funcția tatălui și a servit ca logothet (administrator financiar) al califului.
În jurul anului 706, a renunțat la cariera de curte și s-a retras la Mănăstirea Sfântul Sava (Mar Saba), lângă Ierusalim, unde a fost hirotonit preot și a trăit restul vieții în rugăciune, asceză și scriere. Retragerea sa sub jurisdicția califatului arab l-a pus în afara autorității împăratului iconoclast de la Constantinopol — providență care i-a permis să scrie liber împotriva iconoclasmului.
Când împăratul Leon al III-lea Isaurul a declanșat persecuția iconoclastă (726), Ioan a fost primul și cel mai puternic glas teologic ridicat în apărarea icoanelor. Cele trei „Cuvântări în apărarea Sfintelor Icoane" (Λόγοι ἀπολογητικοί πρὸς τοὺς διαβάλλοντας τὰς ἁγίας εἰκόνας) au formulat teologia ortodoxă a icoanei: icoana este posibilă și necesară pentru că Dumnezeu S-a întrupat — Cel nevăzut S-a făcut văzut în Hristos. A respinge icoana înseamnă a respinge Întruparea.
Opera sa enciclopedică „Izvorul cunoașterii" (Πηγὴ γνώσεως) — cuprinzând „Dialectica" (introducere filozofică), „Despre erezii" și „Expunerea exactă a credinței ortodoxe" (Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ὀρθοδόξου πίστεως) — este prima mare sinteză sistematică a teologiei creștine. „Expunerea exactă" a influențat decisiv atât Răsăritul, cât și Apusul (prin traducerea latină, a stat la baza „Summa Theologiae" a lui Toma de Aquino).
Ca imnograf, a compus canoane liturgice fundamentale: Canonul Învierii (Paștilor), canoanele Crăciunului, Bobotezei, Schimbării la Față și alte praznice. Împreună cu fratele său adoptiv Sfântul Andrei Criteanul și cu Cosma de Maiuma, a desăvârșit sistemul Octoihului (cele opt glasuri liturgice).
A adormit în Domnul în jurul anului 749, la Mănăstirea Sfântul Sava. Este prăznuit la 4 decembrie.
Cronologie
Nașterea (c. 675)
Născut la Damasc, într-o familie creștină arabă influentă. Tatăl său, Sarjun ibn Mansur, era logothet (administrator financiar) al califatului omeiad.
Educația (c. 685-695)
Primește o educație de excepție în teologie, filozofie, matematică și muzică. Tradiția menționează ca dascăl pe monahul Cosma, un călugăr sicilian.
Logothet al califului (c. 695-706)
Moștenește funcția tatălui și servește ca înalt funcționar al califatului omeiad la Damasc. Are acces la cele mai înalte cercuri ale puterii califale.
Retragerea la Mănăstirea Sfântul Sava (c. 706)
Renunță la carieră și se retrage la Mar Saba, lângă Ierusalim. Este hirotonit preot. Începe viața de rugăciune, asceză și scriere teologică.
Cuvântările în apărarea icoanelor (726-730)
Când împăratul Leon al III-lea declanșează iconoclasmul, Ioan scrie cele trei „Cuvântări în apărarea Sfintelor Icoane" — prima și cea mai importantă apărare teologică a cultului icoanelor.
Condamnarea iconoclastă (754)
Sinodul iconoclast de la Hieria (754), convocat după moartea lui Ioan, îl anatematizează postum. Condamnarea dovedește cât de temut era glasul său de iconoclaști.
Scrierea „Izvorului cunoașterii" (c. 740-749)
Compune marea sa operă enciclopedică: „Dialectica", „Despre erezii" și „Expunerea exactă a credinței ortodoxe" — prima sinteză sistematică a teologiei răsăritene.
Adormirea (c. 749)
Moare la Mănăstirea Sfântul Sava, la vârsta de circa 74 de ani.
Surse și scrieri
Izvorul cunoașterii (Πηγὴ γνώσεως)
Opera enciclopedică în trei părți: (1) Dialectica — introducere filozofică bazată pe Aristotel și pe Părinți; (2) Despre erezii — catalog al 103 erezii; (3) Expunerea exactă a credinței ortodoxe — prima sinteză sistematică a teologiei creștine, în 100 de capitole. A stat la baza Summei lui Toma de Aquino în Apus.
Cele trei Cuvântări în apărarea Sfintelor Icoane
Capodopera apologetică a lui Ioan. Argumentul central: dacă Dumnezeu S-a făcut om, atunci Cel nevăzut S-a făcut văzut și poate fi reprezentat în icoană. Icoana nu este idol, ci mărturie a Întrupării.
Canoane liturgice
Canoanele la Paști (Învierea), Crăciun, Bobotează, Schimbarea la Față, Înălțarea Sfintei Cruci și alte praznice. Canonul Paștilor — „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare!" — este cea mai cunoscută compoziție imnografică a Ortodoxiei.
Cuvântări la Adormirea și Nașterea Maicii Domnului
Trei omilii la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cele mai importante texte patristice despre Adormire și despre slava Maicii Domnului. De asemenea, „Cuvântări la Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu", în care laudă pe Sfinții Ioachim și Ana ca părinți ai Fecioarei Maria.
Octoihul
Organizarea și completarea sistemului celor opt glasuri liturgice (Octoihul), care structurează cântarea liturgică ortodoxă pe cicluri de opt săptămâni.
Contemporani
Frate adoptiv, crescut împreună la Damasc. Amândoi au fost formați de monahul Cosma și amândoi au devenit mari imnografi ai Bisericii. Andrei — autorul Canonului cel Mare — și Ioan sunt coloanele imnografiei bizantine.
Cosma de Maiuma (c. 675-752)
Frate adoptiv al lui Ioan, crescut în aceeași casă. Mare imnograf, episcop de Maiuma. A compus canoane liturgice alături de Ioan, contribuind la desăvârșirea Octoihului.
Predecesorul spiritual și sursa teologică principală a lui Ioan. „Expunerea exactă a credinței ortodoxe" sintetizează și sistematizează teologia hristologică a lui Maxim.
Împăratul Leon al III-lea Isaurul (c. 685-741)
Împăratul care a declanșat iconoclasmul (726). Ioan, aflat în afara jurisdicției imperiale, a putut combate iconoclasmul fără teamă de persecuție directă.
Versete cheie
"Acesta este chipul (εἰκών) Dumnezeului Celui nevăzut, mai întâi-născut decât toată făptura."
— Coloseni 1:15"Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui."
— Ioan 1:14"Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl."
— Ioan 14:9"Care fiind strălucirea slavei și chipul ființei Lui."
— Evrei 1:3Semnificație
Teologia icoanei — Întruparea ca fundament
Argumentul central al lui Ioan: icoana nu este o concesie făcută slăbiciunii omenești, ci o consecință necesară a Întrupării. Dacă Dumnezeu S-a făcut om văzut, atunci a refuza reprezentarea Lui înseamnă a nega Întruparea. Icoana este mărturie cristologică — de aceea iconoclasmul este erezie hristologică.
„Expunerea exactă" — prima Summă teologică
„Expunerea exactă a credinței ortodoxe" este prima sinteză sistematică a întregii teologii creștine: Dumnezeu, Treimea, creația, omul, Întruparea, Botezul, Euharistia, icoanele, eshatologia. A servit ca model pentru toate sumele teologice ulterioare, inclusiv cea a lui Toma de Aquino.
Canonul Paștilor — bucuria Învierii în vers
„Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință." Aceste cuvinte, cântate în noaptea Paștilor, sunt — alături de Cuvântul la Paști al Sfântului Ioan Gură de Aur — expresia supremă a bucuriei pascale ortodoxe.
Ultimul mare Părinte al Răsăritului
Ioan Damaschin încheie epoca patristică răsăriteană. Opera sa nu este inovație, ci sinteză — adună, sistematizează și transmite moștenirea celor opt secole de teologie patristică. După el, teologia ortodoxă va fi în esență comentariu și dezvoltare a tradiției pe care el a sintetizat-o.
Libertatea în adevăr
Faptul că Ioan a scris din teritoriul arab, în afara jurisdicției imperiale bizantine, arată că adevărul teologic nu depinde de puterea politică. Cel mai mare apărător al icoanelor a fost un creștin arab din Damasc — nu un episcop din Constantinopol.