Cea mai profundă carte poetică a Vechiului Testament, considerată de mulți Sfinți Părinți o capodoperă a înțelepciunii revelate. Prologul și epilogul sunt în proză; partea centrală (cap. 3-42:6) este o poezie dramatică de o forță și frumusețe neegalate în literatura antică. Canonul ortodox urmează Septuaginta, care include și unele adaosuri față de textul masoretic.

„Ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul pe care i l-a dat Domnul; că mult-milostiv este Domnul și îndurător." Primul comentariu noutestamentar explicit la exemplul lui Iov — fundamentul tradiției liturgice care îl numește „mult-răbdătorul."

Profetul Iezechiel îl menționează pe Iov alături de Noe și Daniel ca prototipuri ale dreptății desăvârșite — singurii care, prin dreptatea lor, ar putea salva un pământ păcătos, și nici măcar ei nu ar putea salva fiii lor.

Cel mai extins comentariu patristic la Cartea lui Iov: 35 de cărți care interpretează textul literal, alegoric și moral. Lucrarea definitorie a exegezei iov-ice în tradiția patristică.

Sfântul Ioan Gură de Aur — omilii despre răbdarea lui Iov, model pentru creștinii persecutați. Sfântul Efrem Sirul — poezie și meditație asupra suferinței lui Iov în tradiția siriacă.

Menționat alături de Iov în Iezechiel 14:14 ca prototip al dreptului desăvârșit. Amândoi au trecut prin catastrofe totale — Noe prin potopul lumii, Iov prin ruina personală — și amândoi au ieșit biruitori prin credință și ascultare.

Contemporan probabil sau din aceeași epocă patriarhală. Ca și Avraam în jertfirea lui Isaac, Iov a trecut printr-o încercare absolută a credinței. Ambii au acceptat voia lui Dumnezeu fără a înțelege rațional, și ambii au primit înapoi — restaurarea lui Iov oglindind restituirea lui Isaac.

Cel care îl invocă pe Iov ca exemplu de dreptate maximă (Iezechiel 14:14). Iezechiel cunoaște tradiția lui Iov ca pe un reper absolut al sfinților Vechiului Testament.

Menționat alături de Iov în Iezechiel 14:14 drept exemplu de dreptate. Și Daniel, ca și Iov, a răbdat cu credință nestrămutată în mijlocul primejdiei de moarte.

Cel mai apropiat paralel spiritual al lui Iov în profetism. Și Ieremia a blestemat ziua nașterii sale în agonie (Ieremia 20:14-18), a plâns și s-a rugat din adâncul suferinței. Amândoi mărturisesc că suferința dreaptă nu neagă prezența lui Dumnezeu, ci o adâncește.

Autorul „Moraliilor la Iov" — comentariul care a modelat înțelegerea apuseană și parțial răsăriteană a cărții timp de un mileniu. Grigorie scrie Moraliile ca monah, înainte de a deveni papă, găsind în Iov un model pentru propria sa suferință și viață contemplativă.

Cel mai elocvent dintre cei trei prieteni care au venit să-l mângâie pe Iov. Originar din Teman, ținut edomit vestit pentru înțelepciunea sa, Elifaz a formulat cel mai elaborat argument al teologiei retribuției: suferința este semn de păcat. Dumnezeu l-a mustrat la final că „n-a vorbit drept" (Iov 42:7), iar Iov s-a rugat pentru el — act de iubire față de cel care îl judecase.

Al doilea dintre cei trei prieteni ai lui Iov, originar din Șuah, ținut înrudit cu linia patriarhală prin Avraam și Chetura. Bildad a apărat cu rigiditate principiul retribuției, invocând autoritatea înaintașilor. Ca și ceilalți doi prieteni, a fost mustrat de Dumnezeu și restaurat prin rugăciunea mijlocitoare a lui Iov (Iov 42:7-9).

Tânărul din neamul lui Ram care a luat cuvântul după ce cei trei prieteni au tăcut, mâniat că aceștia nu putuseră răspunde lui Iov. Elihu a adus perspectiva suferinței ca pedagogie divină — nu doar pedeapsă, ci mijloc al harului — pregătind terenul pentru teofania din furtună. Semnificativ, Dumnezeu nu l-a mustrat pe Elihu la final.

Hrisostom a dedicat omilii răbdării lui Iov, prezentându-l ca model suprem pentru creștinii aflați în suferință și persecuție. Predicile sale au subliniat că Iov nu a slujit lui Dumnezeu pentru răsplată, ci din iubire curată — lecție pe care însuși Hrisostom a trăit-o în exilurile sale, rostind, ca și Iov, mulțumire în mijlocul necazului.

Efrem a compus poezie și meditații asupra suferinței lui Iov în tradiția siriacă, transformând agonia dreptului în imn de nădejde. Metoda poetică a lui Efrem — care nu explică taina suferinței, ci o cântă — se potrivește în chip deosebit cu Cartea lui Iov, unde Dumnezeu Însuși nu oferă explicații, ci revelează slava Sa.

Împlinitorul și antitipul lui Iov. Iov este drept și suferă nevinovat, prefigurând Patimile Celui cu adevărat fără de păcat. Răscumpărătorul viu din Iov 19:25 este Hristos Cel Înviat. Citirile din Cartea lui Iov în Săptămâna Patimilor subliniază explicit această tipologie: în agonia Golgotei răsună întrebările lui Iov, dar acolo primesc răspuns definitiv.