Sfântul Drept Zaharia (în ebraică: זְכַרְיָה, „Dumnezeu Și-a adus aminte") a fost preot din ceata lui Abia (a opta dintre cele 24 de cete preoțești) și tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Soția sa, Elisabeta, era din fiicele lui Aaron. Evanghelistul Luca îi descrie pe amândoi ca fiind „drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului" (Luca 1:6).

Ca și Ioachim și Ana, Zaharia și Elisabeta au suferit sterilitatea mulți ani. Fiind „înaintați în zilele lor" (Luca 1:7), nu mai aveau nicio speranță omenească de a avea copii. Totuși, Zaharia continua să slujească cu credincioșie la Templu.

Momentul definitoriu al vieții sale a avut loc în timp ce slujea la Templu, la altarul tămâierii. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat de-a dreapta altarului și i-a vestit: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan" (Luca 1:13). Îngerul a adăugat că Ioan „va fi mare înaintea Domnului" și „va umbla înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie" (Luca 1:15-17).

Zaharia a pus la îndoială vestirea („După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei" — Luca 1:18), iar ca semn și corecție, a fost lovit cu muțenie până la nașterea copilului. Când pruncul s-a născut și rudele voiau să-l numească Zaharia, el a cerut o tăbliță și a scris: „Ioan este numele lui" (Luca 1:63). Imediat limba i s-a dezlegat și a rostit cântarea profetică numită „Benedictus" — una dintre cele mai importante cântări profetice din Noul Testament.

Tradiția ortodoxă îl identifică pe acest Zaharia cu „Zaharia, fiul lui Varahia," pe care Hristos îl menționează în Matei 23:35 ca ucis „între templu și altar." Conform acestei tradiții, Zaharia a fost ucis de soldații lui Irod care căutau pruncii la masacrul Pruncilor din Betleem, deoarece a refuzat să dezvăluie locul unde se ascundea Elisabeta cu pruncul Ioan.

Este prăznuit la 5 septembrie, împreună cu Sfânta Elisabeta.