Sfânta Dreaptă Elisabeta
Mama Sfântului Ioan Botezătorul, †sec. I d.Hr.
Biografie
Sfânta Dreaptă Elisabeta (în ebraică: אֱלִישֶׁבַע, „Dumnezeul meu este jurământ/desăvârșire") a fost soția preotului Zaharia, mama Sfântului Ioan Botezătorul și rudă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria (Luca 1:36). Din „fiicele lui Aaron" (Luca 1:5), Elisabeta aparținea neamului preoțesc, iar Evanghelistul Luca o descrie ca fiind „dreaptă înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului" (Luca 1:6).
Elisabeta și Zaharia au trăit mult timp fără copii — „pentru că Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor" (Luca 1:7). Sterilitatea era percepută ca o ocară în societatea iudaică, iar Elisabeta spune ea însăși că prin zămislirea lui Ioan, Domnul „a binevoit să ridice de pe mine ocara mea între oameni" (Luca 1:25).
După vestirea îngerească primită de Zaharia la Templu, Elisabeta a zămislit și s-a ascuns cinci luni, meditând în tăcere asupra minunii. În luna a șasea a sarcinii ei, Fecioara Maria — care tocmai primise Buna Vestire — a venit să o viziteze. La salutul Mariei, pruncul a săltat în pântecele Elisabetei, iar ea, „plinându-se de Duh Sfânt, a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!" (Luca 1:41-42). Elisabeta este astfel primul om care recunoaște public, sub inspirația Duhului Sfânt, că Maria poartă în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.
Cuvintele Elisabetei — „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău" — au intrat în rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu, bucură-te" (Axionul), rostită de milioane de creștini ortodocși în fiecare zi.
Conform tradiției ortodoxe, la masacrul Pruncilor din Betleem, Elisabeta a fugit cu pruncul Ioan în pustia Iudeii. Când soldații lui Irod nu au găsit pruncul și l-au ucis pe Zaharia în Templu, Elisabeta a rămas în pustie, unde a adormit în pace la scurt timp după aceea. Pruncul Ioan a fost hrănit în pustie de un înger până la vârsta maturității.
Este prăznuită la 5 septembrie, împreună cu Sfântul Zaharia.
Cronologie
Originea preoțească
Elisabeta era din „fiicele lui Aaron" (Luca 1:5) — aparținea direct neamului preoțesc. Prin căsătoria cu preotul
Căsătoria cu Zaharia
S-a căsătorit cu [
Sterilitatea și rugăciunea
Ani îndelungați fără copii. Elisabeta purta „ocara între oameni" (Luca 1:25) cu smerenie, continuând să se roage alături de soțul ei.
Zămislirea lui Ioan (c. 6-5 î.Hr.)
După vestirea îngerească primită de
Vizita Fecioarei Maria — Întâmpinarea (Luca 1:39-56)
În luna a șasea a sarcinii Elisabetei, Fecioara Maria a venit din Nazaret la ea în „cetatea lui Iuda" (probabil Ein Kerem). La salutul Mariei, pruncul Ioan a săltat în pântecele Elisabetei, iar ea, plină de Duh Sfânt, a rostit cuvintele profetice: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1:42-43). Maria a rămas la Elisabeta aproximativ trei luni.
Nașterea lui Ioan Botezătorul (c. 6-5 î.Hr.)
Elisabeta a născut un fiu. La circumcizie, rudele voiau să-l numească
Fuga în pustie (tradiție)
La masacrul Pruncilor din Betleem, Elisabeta a luat pruncul Ioan și a fugit în pustia Iudeii. Un munte s-a despicat și i-a primit, ascunzându-i de soldații lui Irod, potrivit Protoevangheliei lui Iacob.
Adormirea
Conform tradiției, Elisabeta a adormit în pace în pustie, la scurt timp după martiriul soțului ei
Surse și scrieri
Evanghelia după Luca (capitolul 1)
Sursa canonică principală. Luca 1:5-7 prezintă pe Elisabeta și Zaharia. Luca 1:24-25 descrie zămislirea și ascunderea ei. Luca 1:39-45 relatează vizita Mariei și cuvintele profetice ale Elisabetei. Luca 1:57-66 descrie nașterea lui Ioan.
Protoevanghelia lui Iacob (sec. II)
Capitolele 22-24 descriu fuga Elisabetei cu pruncul Ioan în pustie și martiriul lui Zaharia.
Imnografia ortodoxă
Stihirile și canonul praznicului de la 5 septembrie laudă pe Elisabeta ca „maică a Înaintemergătorului" și „vas ales al Duhului Sfânt."
Contemporani
Soțul ei, preot din ceata preoțească a lui Avia. Au împărtășit sterilitatea, credința și bucuria nașterii lui Ioan. El a primit vestirea îngerească, iar Elisabeta a primit confirmarea prin Duhul Sfânt la vizita Mariei.
Cel pe Care l-a recunoscut în pântecele Fecioarei la Vizitație, când pruncul Ioan a săltat de bucurie. Elisabeta a rostit prima mărturisire a Maternității divine: „Maica Domnului meu" (Luca 1:43).
Fiul ei, zămislit la bătrânețe prin minune divină. L-a ascuns de soldații lui Irod în pustia Iudeii.
Rudenia sa (Luca 1:36), care a vizitat-o la Întâmpinare. La salutul Mariei, Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt și a proorocit.
Mama Fecioarei Maria, rudă cu Elisabeta. Amândouă au trecut prin sterilitate și au primit rod prin minune divină.
Tatăl Fecioarei Maria. Prin rudenia dintre Maria și Elisabeta, cele două familii sunt unite în planul mântuirii.
Versete cheie
"Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului."
— Luca 1:6"Așa mi-a făcut mie Domnul, în zilele în care a binevoit să ridice de pe mine ocara mea între oameni."
— Luca 1:25"Și când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei; și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt. Și a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!"
— Luca 1:41-42"Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?"
— Luca 1:43"Că iată, cum a ajuns glasul salutării tale la urechile mele, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul."
— Luca 1:44-45Semnificație
Prima mărturisitoare a Întrupării
Elisabeta este primul om care, sub inspirația Duhului Sfânt, recunoaște public Întruparea: „De unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1:43). Înainte ca Maria să spună ceva, Elisabeta știe prin Duhul Sfânt că cea care a venit la ea poartă în pântece pe Domnul.
„Binecuvântată ești tu între femei" — cuvintele care au intrat în rugăciune
Salutarea Elisabetei (Luca 1:42) a devenit parte integrantă din rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu, bucură-te" (compusă din salutarea Arhanghelului Gavriil și cuvintele Elisabetei). Astfel, cuvintele unei femei sterpe, rostite sub inspirația Duhului Sfânt, sunt repetate de milioane de creștini în fiecare zi.
Credința fără semn
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază contrastul: Zaharia a cerut semn și a primit muțenia; Elisabeta a crezut fără semn și a primit darul profeției. Elisabeta este astfel modelul credinței simple și directe, care nu cere dovezi suplimentare.
Maica Înaintemergătorului
Rolul Elisabetei în istoria mântuirii este paralel cu cel al Fecioarei Maria, dar la o scară diferită: Maria L-a născut pe Mântuitorul, Elisabeta l-a născut pe Înaintemergătorul. Maria este „Maica Domnului," Elisabeta este maica celui „mai mare decât care nu s-a ridicat între cei născuți din femei" (Matei 11:11). Cele două mame și cei doi fii lor formează perechea centrală a Întrupării.