Sfântul Grigorie Teologul
Arhiepiscop al Constantinopolului, c. 329-390
Biografie
Sfântul Grigorie Teologul (în greacă: Γρηγόριος ὁ Θεολόγος), numit și Grigorie de Nazianz, este unul dintre cei doar trei sfinți care poartă în Ortodoxie titlul de „Teologul" — alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și de Sfântul Simeon Noul Teolog. Acest titlu unic îi recunoaște contribuția incomparabilă la formularea dogmei trinitare.
Născut în jurul anului 329 în Arianz, lângă Nazianz (Capadocia), era fiul episcopului Grigorie cel Bătrân și al Nonnei, amândoi venerați ca sfinți. A studiat la Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei, Alexandria și Atena, unde a legat o prietenie profundă cu Sfântul Vasile cel Mare — prietenie care a marcat istoria teologiei.
Grigorie era un contemplativ prin temperament, dorind viața retrasă și rugăciunea, dar a fost chemat în mod repetat la slujiri publice pe care le accepta cu reticență. A fost hirotonit preot aproape cu forța de tatăl său, iar Vasile l-a consacrat episcop al micii cetăți Sasima — o numire pe care Grigorie nu a acceptat-o niciodată cu inima.
Momentul culminant al vieții sale a fost la Constantinopol (379-381), unde a fost chemat să restaureze Ortodoxia într-un oraș dominat de arieni. Din mica capelă Anastasia („Învierea"), a rostit cele cinci Cuvântări Teologice (Orațiunile 27-31) care au definit terminologia trinitară ortodoxă și au pregătit Sinodul II Ecumenic (381). A prezitat acest Sinod ca arhiepiscop al Constantinopolului, dar a demisionat curând după aceea, când au apărut dispute legate de legitimitatea numirii sale.
S-a retras la Arianz, unde și-a petrecut ultimii ani scriind poezie teologică — peste 17.000 de versuri care unesc profunzimea dogmatică cu frumusețea literară. A adormit în Domnul pe 25 ianuarie 390. Este prăznuit la 25 ianuarie și la 30 ianuarie (împreună cu Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur — Sfinții Trei Ierarhi).
Cronologie
Nașterea (c. 329)
Născut în Arianz, lângă Nazianz (Capadocia), fiul episcopului Grigorie cel Bătrân și al Nonnei. Fratele său Cezarie va deveni medic la curtea imperială.
Studiile (c. 345-358)
Studiază la Cezareea Capadociei (unde îl cunoaște pe Vasile), Cezareea Palestinei, Alexandria și Atena. La Atena, prietenia cu Vasile devine de nedespărțit. Coleg cu viitorul împărat Iulian Apostatul.
Botezul și retragerea (c. 358-361)
Deși crescut creștin, este botezat abia la circa 30 de ani — practică obișnuită în sec. IV. Se retrage la Anesi cu Vasile, unde lucrează împreună la Filocalia din Origen.
Hirotonirea ca preot (362)
Tatăl său, episcopul Nazianzului, îl hirotonește preot aproape cu forța. Grigorie fuge la Anesi, apoi revine și rostește celebrul „Cuvânt de apărare pentru fuga sa" (Oratio 2) — tratat fundamental despre demnitatea preoției.
Numirea ca episcop al Sasimei (372)
Vasile, din motive strategice ecleziastice, îl consacră episcop al micii și neînsemnatei cetăți Sasima. Grigorie acceptă consacrarea dar nu și-a ocupat niciodată scaunul, rămânând rănit de gestul prietenului.
Cele cinci Cuvântări Teologice la Constantinopol (380)
Chemat la Constantinopol pentru a restaura Ortodoxia, rostește din capela Anastasia cele cinci Cuvântări Teologice — capodopera teologiei trinitare. Definește: Tatăl — nenașterea, Fiul — nașterea, Duhul Sfânt — purcederea.
Sinodul II Ecumenic (381)
Prezidează Sinodul de la Constantinopol ca arhiepiscop al cetății imperiale. Sinodul completează Simbolul Credinței cu articolele despre Duhul Sfânt, confirmând teologia capadociană.
Demisia și retragerea (381)
Când apar dispute canonice despre legitimitatea sa, Grigorie demisionează cu un discurs memorabil: „Dați-mi pustia și liniștea!" Se retrage definitiv la Arianz.
Ultimii ani — poetul teolog (381-390)
La Arianz, compune peste 17.000 de versuri de poezie teologică — autobiografie, dogmatică, morală, elegie. Scrie și cele mai profunde scrisori teologice din antichitate.
Surse și scrieri
Cele cinci Cuvântări Teologice (Orațiunile 27-31)
Capodopera teologiei trinitare. Oratio 27 — despre condițiile teologhisirii (nu oricine, nu oricând, nu despre orice). Oratio 28 — despre cunoașterea lui Dumnezeu. Oratio 29-30 — despre Fiul. Oratio 31 — despre Duhul Sfânt.
Cuvântări festive
45 de cuvântări păstrate, dintre care cele la Nașterea Domnului (Or. 38), Botezul (Or. 39-40), Paști (Or. 45) sunt capodopere ale oratoriei patristice.
Cuvântul de apărare pentru fuga sa (Oratio 2)
Tratat despre preoție, scris după hirotonirea forțată. A influențat direct „Despre preoție" al Sfântului Ioan Gură de Aur și „Regula pastorală" a Sfântului Grigorie cel Mare.
Poezia teologică
Peste 17.000 de versuri în diferite metre grecești. Poemele dogmatice — teologie în vers. Poemele autobiografice — cea mai amplă autobiografie din antichitate. Poemele morale — sfaturi practice de viață creștină.
Epistolele
245 de scrisori păstrate, multe de o rară eleganță literară și profunzime teologică.
Contemporani
Prietenul cel mai drag, coleg de studii la Atena. „Aveam un singur suflet în două trupuri." Prietenia lor, deși încercată de episodul Sasimei, rămâne modelul prieteniei creștine.
Sfântul Grigorie de Nyssa (c. 335-395)
Fratele lui Vasile, episcop de Nyssa. Împreună, cei trei Capadocieni au definit teologia trinitară. Grigorie de Nyssa a dezvoltat mai ales teologia mistică și conceptul de epectază (progresul infinit spre Dumnezeu).
Cel de-al treilea ierarh, cel mai mare predicator al Bisericii. Tratatul său „Despre preoție" dezvoltă ideile din Oratio 2 a lui Grigorie. Prăznuiți împreună la 30 ianuarie.
Cel mai profund interpret al operei lui Grigorie. Ambigua lui Maxim sunt în esență un comentariu la pasajele cele mai dificile din Grigorie, dezvoltându-le într-o sinteză cosmică originală.
Al treilea „Teolog" al Ortodoxiei. Moștenește titlul tocmai pentru că, asemenea lui Grigorie, vorbește despre Dumnezeu din experiența directă a Lui, nu din speculație intelectuală. Moștenește titlul tocmai pentru că, asemenea lui Grigorie, vorbește despre Dumnezeu din experiența directă a Lui, nu din speculație intelectuală.
Contemporan la Sinodul II Ecumenic (381). Grigorie a prezidat sinodul, Chiril a participat ca episcop al Ierusalimului. Amândoi au mărturisit dumnezeirea Duhului Sfânt.
Împăratul Teodosie I (347-395)
Împăratul care l-a chemat pe Grigorie la Constantinopol și care a convocat Sinodul II Ecumenic (381), unde teologia capadociană a devenit dogmă oficială.
Versete cheie
"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul."
— Ioan 1:1"Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh."
— Matei 28:19"Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu."
— 1 Corinteni 2:10-11"Fața Mea nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască."
— Ieșirea 33:20Semnificație
„Teologul" — titlul unic
Grigorie este unul dintre cei trei „Teologi" ai Ortodoxiei. Titlul nu înseamnă „profesor de teologie", ci „cel care vorbește despre Dumnezeu din experiența directă a lui Dumnezeu." Teologia, pentru Grigorie, nu este speculație, ci contemplație.
Apofatismul — cunoașterea prin necunoaștere
Grigorie a stabilit principiul apofatic fundamental: Dumnezeu este mai presus de orice concept, de orice cuvânt, de orice gândire. „Cel ce și-a închipuit că L-a cunoscut pe Dumnezeu nu L-a cunoscut." Cunoașterea autentică de Dumnezeu începe cu recunoașterea propriei necunoașteri.
Cele cinci Cuvântări Teologice — fundamentul dogmatic
Aceste cuvântări au definit: (1) condițiile teologhisirii — nu oricine poate vorbi despre Dumnezeu; (2) proprietățile ipostatice — Tatăl: nenașterea, Fiul: nașterea, Duhul: purcederea; (3) dumnezeirea deplină a Duhului Sfânt. Simbolul Credinței niceo-constantinopolitan poartă amprenta lor directă.
Poetul teolog
Grigorie este singurul mare Părinte al Bisericii care a fost și un poet de primă mărime. Poezia sa demonstrează că teologia și frumusețea nu sunt incompatibile — ba mai mult, că frumusețea poate fi un vehicul al adevărului dogmatic.
Contemplativul în slujire
Tensiunea din viața lui Grigorie — dorința de contemplație versus chemarea la slujire — este tensiunea fundamentală a oricărui creștin. Grigorie arată că nu se poate alege una fără cealaltă: contemplația fără slujire este egoism, slujirea fără contemplație este activism gol.