Regele Manase
Rege al lui Iuda, sec. VII î.Hr.
Biografie
Regele Manase (în ebraică: מְנַשֶּׁה, „cel care face să uiți") a fost regele lui Iuda pentru 55 de ani (697-642 î.Hr.), cea mai lungă domnie din istoria regatului. Fiul regelui drept Ezechia, Manase a devenit cel mai rău rege din istoria lui Iuda, reintroducând idolatria extremă și chiar sacrificând copii în Valea Hinomului.
Însă viața lui Manase este una dintre cele mai puternice mărturii ale pocăinței din Scripturi. După ce a fost capturat de asirieni și dus în lanțuri la Babilon, s-a pocăit profund în temniță și s-a întors la Dumnezeu. Dumnezeu i-a primit pocăința și l-a restaurat pe tron, iar Manase și-a petrecut restul domniei înlăturând idolii pe care îi ridicase.
Rugăciunea lui Manase, o rugăciune de pocăință atribuită acestei perioade din temniță, este citită în Biserica Ortodoxă în timpul Postului Mare, la Pavecernița Mare, fiind un model al pocăinței adevărate.
Cronologie
Nașterea și tinerețea (c. 710 î.Hr.)
Manase se naște în timpul domniei tatălui său, Ezechia, unul dintre cei mai drepți regi ai lui Iuda. Devine rege la doar 12 ani, după moartea lui Ezechia.
Idolatria și răutatea (697-648 î.Hr.)
Manase inversează reformele religioase ale tatălui său. Reconstruiește înălțimile, ridică altare lui Baal și Așteratului, introduce cultul astral, construiește altare păgâne chiar în templul din Ierusalim. Cel mai șocant: sacrifică propriul fiu în foc în Valea Hinomului (Gheena).
„A făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea fiilor lui Israel." (2 Cronici 33:2)
Captivitatea în Babilon (c. 648 î.Hr.)
Comandanții oștirii împăratului Asiriei îl capturează pe Manase, îl leagă cu lanțuri de aramă și îl duc în Babilon (probabil Babilonul era un centru administrativ asirian la acea vreme).
„În necazul său a început să se roage Domnului Dumnezeului său și s-a smerit foarte mult înaintea Dumnezeului părinților săi." (2 Cronici 33:12)
Pocăința și restaurarea (c. 647 î.Hr.)
În temniță, Manase se pocăiește profund. Dumnezeu primește rugăciunea lui și îl readuce la Ierusalim pe tronul său. Manase petrece restul vieții înlăturând idolii și reformând cultul.
„Atunci Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu." (2 Cronici 33:13)
Surse și scrieri
Cărțile Regilor și Cronicilor
Regii 21 prezintă doar păcatele lui Manase, considerându-l cauza principală a exilului babilonian viitor. 2 Cronici 33 adaugă povestea captivității, pocăinței și restaurării sale - o perspectivă teologică crucială despre puterea pocăinței.
Structura rugăciunii:
- Invocarea lui Dumnezeu Atotputernic
- Recunoașterea că Dumnezeu a făgăduit pocăință pentru păcătoși
- Mărturisirea păcatelor: „Am păcătuit, Doamne, am păcătuit"
- Recunoașterea propriei nevrednicii
- Implorarea îndurării: „Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, nu ai rânduit pocăință pentru cei drepți, pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu au păcătuit împotriva Ta, ci ai rânduit pocăința pentru mine păcătosul"
- Făgăduința de laudă și mulțumire
Rugăciunea se încheie cu versul memorabil: „Căci numărul nisipurilor mării sunt păcatele mele, și din pricina mulțimii fărădelegilor mele, nu sunt vrednic să ridic ochii să privesc înălțimea cerului."
Contemporani
Conform tradiției iudaice (Talmud, Ascensiunea lui Isaia), profetul Isaia a fost martirizat de Manase, fiind tăiat în două cu un ferăstrău de lemn. Referința din Evrei 11:37 la „tăiați cu ferăstrăul" este văzută ca aluzie la acest martir.
Tatăl lui Manase, unul dintre cei mai evlavioși regi ai lui Iuda, care a purificat templul și a înlăturat idolii. Contrastul între tată și fiu este izbitor - un memento că evlavia părinților nu garantează credința copiilor.
Fiul lui Manase, care a domnit doar doi ani. Spre deosebire de tatăl său, Amon „nu s-a smerit înaintea Domnului" și a continuat în idolatrie, fiind asasinat de servitorii săi.
Nepotul lui Manase, ultimul mare reformator al lui Iuda. A început domnia la 8 ani și a condus cea mai radicală reformă religioasă din istoria regatului.
S-ar fi născut în timpul târzii domnii a lui Manase sau sub Amon. A predicat într-o perioadă când păcatele lui Manase erau încă proaspete în memoria colectivă.
Versete cheie
"Și-a trecut fiul prin foc în Valea fiului lui Hinom, și a băgat de seamă vremile, a folosit descântece și vrăjitorii, și a pus duhuri și ghicitori; a făcut mult rău înaintea Domnului, spre a-L mânia."
— 2 Cronici 33:6"În necazul său a început să se roage Domnului Dumnezeului său și s-a smerit foarte mult înaintea Dumnezeului părinților săi. Și s-a rugat Lui, și L-a rugat stăruitor; și El i-a ascultat rugămintea și l-a adus iarăși la Ierusalim, la împărăția lui. Atunci Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu."
— 2 Cronici 33:12-13"Că păcatele mele s-au înmulțit mai mult decât nisipul mării; s-au înmulțit fărădelegile mele, Doamne, s-au înmulțit fărădelegile mele, și nu sunt vrednic să privesc și să văd înălțimea cerului, din pricina mulțimii nelegiuirilor mele."
— Din Rugăciunea lui Manase"Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, nu ai rânduit pocăință pentru cei drepți, pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu au păcătuit împotriva Ta, ci ai rânduit pocăință pentru mine păcătosul."
— Din Rugăciunea lui Manase"Ba încă Manase a vărsat și sânge nevinovat foarte mult, până când a umplut Ierusalimul de la o margine până la alta."
— 2 Regilor 21:16Semnificație
Puterea pocăinței - nicio fărădelege nu este prea mare
Istoria lui Manase demonstrează că nu există păcat prea mare pentru iertarea lui Dumnezeu. El a practicat idolatrie extremă, a sacrificat copii (inclusiv pe propriul fiu), a ucis profeți și a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat. Totuși, când s-a pocăit cu sinceritate, Dumnezeu l-a iertat și restaurat.
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeu nu privește la mărimea păcatului, ci la sinceritatea pocăinței."
Rugăciunea din Postul Mare
Rugăciunea lui Manase este citită la Pavecernița Mare în timpul Postului Mare, fiind un model perfect al rugăciunii de pocăință. Ea conține toate elementele esențiale: recunoașterea măreției lui Dumnezeu, mărturisirea sinceră a păcatelor, conștientizarea propriei nevrednicii și încrederea în îndurarea divină.
„A cunoscut că Domnul este Dumnezeu"
Expresia din 2 Cronici 33:13 marchează un moment de cunoaștere personală, experiențială. Manase crescuse într-un regat monoteist, dar nu cunoscuse pe Dumnezeu personal. Doar prin suferință și pocăință a ajuns la această cunoaștere autentică.
Consecințele istorice ale păcatului
Cu toate acestea, 2 Regilor subliniază că păcatele lui Manase au avut consecințe naționale ireversibile. Păcatul are întotdeauna consecințe în istorie, chiar dacă persoana este iertată. Iertarea personală a lui Manase nu a oprit căderea finală a Ierusalimului (2 Regilor 24:3-4).
Speranță pentru cei mai răi păcătoși
Biserica îl prezintă pe Manase ca exemplu de speranță pentru toți păcătoșii. Dacă Manase, care a comis cele mai teribile fărădelegi, a putut fi iertat, atunci niciun om nu trebuie să dispere de mântuire. Pocăința sinceră deschide ușa îndurării divine pentru oricine.
Liturghia pocăinței
Rugăciunea sa rămâne vie în cultul ortodox, reamintindu-ne că Dumnezeu „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu" (Iezechiel 33:11). Manase este dovada vie a acestui adevăr.