arrow_back

Temă

Temă apologetică

Canonul Biblic

Cum a fost stabilit canonul Sfintei Scripturi — procesul, criteriile, sinoadele și diferențele dintre canoanele ortodox, catolic și protestant.

Ce înseamnă „canon"

Cuvântul „canon" (din grecescul κανών, „regulă, măsură") desemnează lista oficială a cărților recunoscute ca inspirate de Dumnezeu. Canonul nu a fost „inventat" sau „ales" la un sinod anume — el a fost recunoscut de Biserică pe baza unei tradiții deja existente.

Biserica nu a creat Scriptura; Scriptura s-a născut în Biserică. Cărțile canonice au fost scrise, citite liturgic, transmise și recunoscute de comunitatea credincioșilor înainte de orice decizie sinodală formală.

Criteriile canonicității

Pentru Vechiul Testament

  • Prezența în Septuaginta (traducerea grecească din sec. III–II î.Hr.) — Biblia Bisericii primare
  • Utilizarea liturgică în sinagogă și apoi în Biserică
  • Citarea de către Hristos și Apostoli în Noul Testament
  • Recunoașterea de către Sfinții Părinți

Pentru Noul Testament

  • Originea apostolică — scris de un apostol sau de un ucenic direct al unui apostol
  • Ortodoxia doctrinală — conformitatea cu învățătura transmisă oral de Apostoli
  • Catolicitatea (universalitatea) — acceptarea de către toate Bisericile locale, nu doar de o comunitate izolată
  • Utilizarea liturgică — citirea publică în adunarea euharistică

Formarea canonului Vechiului Testament

Septuaginta (sec. III–II î.Hr.)

Traducerea ebraică în greacă, realizată la Alexandria, a inclus de la început cărțile pe care protestanții le numesc „apocrife" și pe care ortodocșii le numesc deuterocanonice. Aceasta a fost Biblia Bisericii primare — citată masiv în Noul Testament.

Sinodul de la Iamnia (c. 90 d.Hr.)

După distrugerea Templului (70 d.Hr.), rabinii farisei au stabilit un canon ebraic mai restrâns, excluzând cărțile scrise sau păstrate doar în greacă. Acest canon ebraic nu obligă Biserica creștină, care a folosit dintotdeauna Septuaginta.

Decizia Bisericii

Biserica a păstrat canonul Septuagintei. Sfântul Atanasie cel Mare (Epistola pascală 39, 367 d.Hr.), Sinoadele din Laodiceea (363), Cartagina (397, 419) și Sinodul Trulan (692) au confirmat lista cărților canonice.

Formarea canonului Noului Testament

Sec. I–II: Circulația scrierilor apostolice

Epistolele lui Pavel circulau între Biserici încă din timpul vieții sale (cf. Coloseni 4:16). Evangheliile erau citite în adunările liturgice alături de Vechiul Testament.

Sec. II: Primele liste

  • Fragmentul Muratorian (c. 170) — cea mai veche listă cunoscută a cărților NT, conține majoritatea celor 27
  • Sfântul Irineu al Lyonului (c. 180) — citează cele 4 Evanghelii ca singurele autentice

Sec. III–IV: Consolidarea

  • Origen (c. 250) clasifică cărțile în „recunoscute", „disputate" și „false"
  • Sfântul Atanasie cel Mare — Epistola pascală 39 (367 d.Hr.) conține prima listă identică cu cele 27 de cărți ale NT de azi

Sinoadele care au confirmat canonul

  • Sinodul din Laodiceea (363) — canonul 60: lista cărților ce se citesc în Biserică
  • Sinodul din Hipon (393) — confirmă cele 27 de cărți ale NT
  • Sinodul din Cartagina (397, 419) — confirmă canonul complet (VT + NT)
  • Sinodul Trulan (Quinisext) (692) — canonul 2: ratifică deciziile anterioare cu autoritate ecumenică

Diferențele dintre canoane

Colecție Ortodox Catolic Protestant
Vechiul Testament protocanonic 39 cărți 39 cărți 39 cărți
Cărți deuterocanonice Da (Tobit, Iudita, Înțelepciunea, Sirah, Baruh, 1-2 Macabei, adăugiri la Daniel și Estera + Rugăciunea lui Manase, 3 Ezdra) Da (aceleași, fără Rugăciunea lui Manase și 3 Ezdra) Nu (eliminate de Luther)
Noul Testament 27 cărți 27 cărți 27 cărți
Total 76–78 cărți 73 cărți 66 cărți
Text de bază VT Septuaginta (greacă) Vulgata (latină) / Neo-Vulgata Textul masoretic (ebraic)

De ce canonul nu e „arbitrar"

Argumentul sceptic — „niște oameni au ales ce să intre în Biblie" — ignoră procesul real:

  1. Cărțile canonice s-au impus singure prin citirea liturgică universală, nu prin decret de sus
  2. Sinoadele au recunoscut, nu au creat canonul — au confirmat ceea ce toate Bisericile deja foloseau
  3. Cărțile respinse (evangheliile gnostice, Evanghelia lui Toma, etc.) au fost respinse nu din rațiuni politice, ci pentru că nu aveau origine apostolică și contraziceau învățătura transmisă
  4. Consensul a fost organic — aceleași cărți au fost acceptate independent de Biserici aflate la mii de kilometri distanță, de la Roma la Alexandria la Antiohia

Cărți respinse și de ce

Scriere Dată De ce a fost respinsă
Evanghelia lui Toma sec. II Gnostică; fără narativă, doar „logii" secrete; contrazice Evangheliile canonice
Evanghelia lui Petru sec. II Docetistă (neagă suferința reală a lui Hristos); falsă atribuire apostolică
Evanghelia lui Iuda sec. II Gnostică; inversează valorile (Iuda = erou, Hristos = înșelat)
Păstorul lui Herma sec. II Considerat edificator dar nu inspirat; unele Biserici l-au citit temporar
Didahia sec. I–II Manual catehetic prețios, dar nu Scriptură inspirată

„Nu Sinodul a făcut Scriptura canonică. Scriptura a fost canonică pentru că a fost recunoscută ca atare de poporul lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt." — Sfântul Atanasie cel Mare

Lectură suplimentară