Sfântul Patriarh Iosif
Fiul lui Iacov, vizir al Egiptului, c. 1700 î.Hr.
Biografie
Sfântul Patriarh Iosif (în ebraică: יוֹסֵף — „Dumnezeu adaugă") este fiul al unsprezecelea al patriarhului Iacov cu Rahela, și unul dintre cele mai puternice tipuri ale lui Hristos din Vechiul Testament.
Născut după ani de sterilitate a Rahelei, Iosif era fiul iubit al tatălui său, care i-a făcut o haină pestriță (Facerea 37:3). Visele sale profetice — snopii fraților săi închinându-se snopului său, soarele și luna închinându-se lui — au stârnit invidia celor unsprezece frați (Facerea 37:5-11).
La 17 ani, a fost vândut de frații săi ca sclav în Egipt pentru douăzeci de arginți (Facerea 37:28). În casa lui Potifar, comandantul gărzii faraonului, Dumnezeu era cu Iosif și „tot ce făcea el, Domnul îi dădea izbândă" (Facerea 39:3). Respingând ispita soției lui Potifar, a fost acuzat mincinos și aruncat în temniță.
În închisoare, a tâlcuit visele paharnicului și pitarului faraonului. După doi ani, când faraonul însuși a avut vise tulburătoare, Iosif a fost scos din temniță și i-a descoperit înțelesul: șapte ani de belșug, urmați de șapte ani de foamete (Facerea 41:25-32). Faraonul l-a numit vizir peste tot Egiptul: „Nimeni să nu ridice mâna sau piciorul în toată țara Egiptului fără porunca ta" (Facerea 41:44).
În anii foametei, frații lui Iosif au coborât în Egipt să cumpere grâne. Iosif i-a recunoscut, dar ei nu l-au recunoscut pe el. După ce i-a încercat și i-a adus la pocăință, s-a descoperit: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care m-ați vândut în Egipt. Dar acum nu vă mâhniți și nu vă pară rău că m-ați vândut aici, căci pentru mântuirea voastră m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră" (Facerea 45:4-5).
A murit în Egipt la 110 ani, dar a luat legământ de la fiii lui Israel: „Dumnezeu vă va cerceta cu adevărat; atunci să ridicați oasele mele de aici" (Facerea 50:25). La ieșirea din Egipt, Moise a luat cu el oasele lui Iosif (Ieșirea 13:19), care au fost înmormântate la Sihem, în pământul cumpărat de Iacov (Iiosua 24:32).
Cronologie
Nașterea la Haran (c. 1745 î.Hr., Facerea 30:22-24)
Visele și haina pestriță (Facerea 37:1-11)
Tatăl său îl iubea mai mult decât pe ceilalți fii și i-a făcut o haină pestriță. Visele sale profetice au stârnit invidia fraților: „Au auzit frații lui și l-au pizmuil și mai mult" (37:11).
Vândut în Egipt (c. 1728 î.Hr., Facerea 37:12-36)
Trimis de tatăl său să vadă de frații lui care păștoreau la Dotan, a fost aruncat într-o groapă și apoi vândut unei caravane de ismailiți pentru douăzeci de arginți. Frații au înmuiat haina lui în sânge de țap și au înșelat pe Iacov că fiul său a fost sfâșiat de fiară.
Sclav în casa lui Potifar (Facerea 39:1-20)
Cumpărat de Potifar, comandantul gărzii faraonului. „Domnul era cu Iosif și se arăta binevoitor cu el" (39:21). A respins ispita soției lui Potifar: „Cum aș putea să fac această răutate mare și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?" (39:9). Acuzat mincinos, a fost aruncat în temniță.
În închisoare — tâlcuirea viselor (Facerea 39:21—40:23)
În temniță, Dumnezeu i-a dat har să tâlcuiască vise. A prezis restabilirea paharnicului și spânzurarea pitarului. „Dar paharnicul nu și-a adus aminte de Iosif, ci l-a uitat" (40:23).
Înaintea faraonului (c. 1715 î.Hr., Facerea 41:1-45)
După doi ani, faraonul a avut vise tulburătoare. Iosif le-a tâlcuit: șapte vaci grase = șapte ani de belșug; șapte vaci slabe = șapte ani de foamete. Faraonul l-a numit vizir: „Tu vei fi peste casa mea, și după cuvântul tău se va cârmui tot poporul meu" (41:40). I-a dat numele egiptenesc Țafnat-Paneah („Dumnezeu vorbește și El trăiește") și de soție pe Asenat, fiica preotului din On.
Vizir al Egiptului — anii belșugului (c. 1715-1708 î.Hr., Facerea 41:46-57)
Întâlnirea cu frații (c. 1708-1707 î.Hr., Facerea 42-45)
Când foametea a cuprins și Canaanul, Iacov i-a trimis pe fiii săi în Egipt. Iosif i-a recunoscut, dar nu s-a descoperit imediat. I-a încercat prin cerințe aspre, punându-i să aducă pe Benjamin. Când a văzut că s-au schimbat și că Iuda era gata să-și dea viața pentru Benjamin, „n-a mai putut Iosif să se stăpânească... și a plâns cu glas mare... Eu sunt Iosif! Mai trăiește încă tatăl meu?" (45:1-3).
Mutarea lui Israel în Egipt (c. 1706 î.Hr., Facerea 46-47)
Iacov, la 130 de ani, s-a mutat în Egipt cu toată casa sa — 70 de suflete. Faraonul i-a dat pământul Gosen, cel mai roditor ținut. Iosif a prezentat pe tatăl său faraonului: „Și Iacov l-a binecuvântat pe faraon" (47:7).
Adormirea lui Iacov (c. 1689 î.Hr., Facerea 49-50)
Iacov l-a binecuvântat pe Iosif: „Iosif este vlăstar roditor, vlăstar roditor lângă izvor... Arcașii l-au mâhnit... dar arcul lui a rămas tare" (49:22-24). A adormit la 147 de ani. Iosif l-a plâns, l-a îmbălsămat și l-a înmormântat în peștera Macpela, în Canaan.
Iertarea deplină (Facerea 50:15-21)
După moartea tatălui, frații s-au temut că Iosif se va răzbuna. Dar el le-a zis: „Nu vă temeți! Au doară sunt eu în locul lui Dumnezeu? Voi ați cugetat rău împotriva mea, dar Dumnezeu a prefăcut în bine, ca să facă precum se vede astăzi, ca să dea viață unui popor mare" (50:19-20).
Adormirea (c. 1635 î.Hr., Facerea 50:22-26)
Surse și scrieri
Cartea Facerii
Capitolele 37-50 — istoria completă de la vârsta de 17 ani până la adormire.
Contemporani
Iosif este unul dintre cele mai clare tipuri ale lui Hristos din Vechiul Testament. Paralele: iubit de tatăl său, urât de frații săi, vândut pentru arginți, suferind nedrept, înălțat la putere, mântuitorul care iartă și hrănește.
Tatăl său, care l-a iubit mai presus de toți fiii. Durerea lui Iacov la pierderea lui Iosif („nu voia să se mângâie", Facerea 37:35) prefigurează durerea Maicii Domnului.
Mama sa, care a murit la nașterea lui Veniamin. Iosif a moștenit frumusețea ei: „Iosif era frumos la statură și frumos la înfățișare" (Facerea 39:6).
Singurul său frate din aceeași mamă. Când l-a văzut în Egipt, „inima lui s-a tulburat pentru fratele său și a căutat unde să plângă" (Facerea 43:30).
Fratele care a propus vânzarea lui în loc de ucidere (Facerea 37:26-27). Mai târziu, Iuda s-a oferit să rămână sclav în locul lui Veniamin, dovadă a pocăinței sale (Facerea 44:33).
În cuvântarea din fața Sinedriului (Faptele Apostolilor 7:9-16), Ștefan evocă pe patriarhul Iosif ca exemplu al celui respins de frații săi dar înălțat de Dumnezeu — prefigurare a lui Hristos Cel respins de poporul Său.
Versete cheie
"Și au vândut pe Iosif ismailiților cu douăzeci de arginți."
— Facerea 37:28"Cum aș putea să fac această răutate mare și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?"
— Facerea 39:9"Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care m-ați vândut în Egipt. Dar acum nu vă mâhniți... căci pentru mântuirea voastră m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră."
— Facerea 45:4-5"Voi ați cugetat rău împotriva mea, dar Dumnezeu a prefăcut în bine, ca să dea viață unui popor mare."
— Facerea 50:20"Prin credință, Iosif, la sfârșitul vieții, a pomenit despre ieșirea fiilor lui Israel."
— Evrei 11:22Semnificație
Providența lui Dumnezeu — răul transformat în bine
„Voi ați cugetat rău împotriva mea, dar Dumnezeu a prefăcut în bine" (Facerea 50:20) — textul cheie pentru înțelegerea providenței divine. Dumnezeu nu cauzează răul, dar îl transformă în instrument al mântuirii. Vânzarea lui Iosif, un păcat al fraților săi, a devenit mijlocul prin care Israel a fost salvat de foamete și a ajuns în Egipt, pregătind scena pentru Ieșire și nașterea poporului ales.
Castitatea și credincioșia
Respingerea ispitei soției lui Potifar este modelul castității în fața ispitei: „Cum aș putea să fac această răutate mare și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?" (Facerea 39:9). Iosif nu vede păcatul doar ca ofensă împotriva omului (Potifar), ci mai ales ca păcat împotriva lui Dumnezeu. Este citat de Sfinții Părinți ca model al purității tinerilor.
Iertarea deplină
Iosif este model al iertării creștine depline: nu doar că nu se răzbună, ci plânge alături de frații săi, îi mângâie și „le-a vorbit cu dragoste" (Facerea 50:21). Iertarea lui nu este doar emoțională, ci teologică — recunoaște mâna lui Dumnezeu în toată suferința sa.