Niciun rezultat
Anchetă teologică
"De ce trebuie să ne cununăm la biserică dacă suntem deja căsătoriți civil? Care e diferența? Și de ce nu se fac jurăminte la cununie?"
Taina Cununiei nu este o simplă ceremonie religioasă sau o binecuvântare adăugată contractului civil. Este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, în care Dumnezeu Însuși unește doi oameni botezați într-o singură viață, după chipul unirii dintre Hristos și Biserică.
Sfântul Apostol Pavel numește căsătoria „taină mare" (mystérion méga): „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5:31-32). Cuvântul mystérion indică faptul că în căsătorie lucrează harul lui Dumnezeu — nu este un simplu contract între două părți.
Căsătoria civilă este un act juridic care reglementează drepturi și obligații. Cununia ortodoxă este o lucrare sacramentală prin care Duhul Sfânt coboară asupra celor doi, undindu-i într-o comuniune care depășește legătura juridică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu Însuși" (Omilia 20 la Efeseni).
Momentul central al slujbei este încununarea (stephanoma) — preotul pune cununi pe capetele mirilor. Aceste cununi au o semnificație profundă:
Mirii beau din același pahar de vin — simbolul vieții împărțite „la bine și la rău". Acest gest amintește de nunta din Cana Galileii (Ioan 2:1-11), unde Hristos a fost prezent și a prefăcut apa în vin. Paharul comun arată că în căsătoria ortodoxă Hristos este mereu prezent, transformând viața obișnuită în bucurie duhovnicească.
După încununare, preotul și mirii înconjoară de trei ori masa din centrul bisericii, cântând tropare. Acest dans circular simbolizează:
Spre deosebire de căsătoria occidentală (catolică sau protestantă), la cununie nu se schimbă jurăminte sau voturi. Motivul este teologic: nu mirii se cunună unul pe altul, ci Dumnezeu îi cunună prin mâna preotului. Cununia nu este un contract bilateral, ci un dar al harului. Mirii nu promit — ei primesc. De aceea formula liturgică este „Se cunună robul lui Dumnezeu... cu roaba lui Dumnezeu...", nu „Eu te iau de soție".
Sfântul Simeon al Tesalonicului (sec. XV) explică: „Preotul pune cununile ca un slujitor al lui Dumnezeu. Nu mirii își dau har unul altuia, ci Dumnezeu le dăruiește unirea prin preot."
Hristos învață clar: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă" (Matei 19:6). Căsătoria ortodoxă este în principiu indisolubilă. Totuși, Biserica aplică iconomia (pogorământul pastoral) — recunoaște că, din cauza păcatului și a slăbiciunii omenești, unele căsătorii se destramă iremediabil. În astfel de cazuri, Biserica poate acorda un divorț bisericesc și permite a doua sau a treia căsătorie, dar cu o slujbă diferită, penitențială, nu triumfală. O a patra căsătorie nu este permisă niciodată.
Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică.
Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Lui la nuntă.
Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.
Femeia este legată câtă vreme trăiește bărbatul ei.
Cinstită să fie nunta întru toate și patul neîntinat.