Regele Osea
Ultimul rege al lui Israel (Nord), c. 732-722 î.Hr.
Biografie
Regele Osea (în ebraică: הוֹשֵׁעַ, „mântuire" — același nume ca al profetului Osea, dar o persoană complet diferită) a fost al nouăsprezecelea și ultimul rege al Regatului de Nord (Israel), fiul lui Ela. A ajuns la putere asasinându-l pe Pecah și a domnit nouă ani (c. 732-722 î.Hr.), până la căderea Samariei sub asirieni.
Evaluarea Scripturii este unică: „A făcut ce este rău înaintea Domnului, dar nu ca regii lui Israel care fuseseră înaintea lui" (4 Regi 17:2) — singura formulă nuanțată dintr-o lungă serie de condamnări identice. Osea era mai puțin rău decât predecesorii săi, dar aceasta nu a fost suficientă pentru a opri judecata divină acumulată de-a lungul generațiilor.
Osea a fost inițial vasal al Asiriei (probabil cu sprijinul lui Tiglat-Pileser III a ajuns pe tron), plătind tribut regelui Salmanasar V. Însă apoi a comis greșeala fatală: „Regele Asiriei a descoperit că Osea uneltea, căci trimisese soli la So, regele Egiptului, și nu mai plătea tributul" (4 Regi 17:4). Alianța secretă cu Egiptul — denunțată deja de profetul Osea și de Isaia ca formă de necredință în Dumnezeu — a provocat invazia finală.
Salmanasar V a asediat Samaria timp de trei ani (c. 725-722 î.Hr.). Cetatea a căzut (probabil sub succesorul lui Salmanasar, Sargon II) în 722 î.Hr. Regele Osea a fost capturat și întemniţat. Populația Israelului a fost deportată „în Asiria, și i-a așezat în Halah și la Habor, la râul Gozan, și în cetățile Mediei" (4 Regi 17:6).
Capitolul 17 din 4 Regi oferă apoi un rezumat teologic al întregii istorii a Regatului de Nord, explicând de ce a căzut: „Aceasta s-a întâmplat pentru că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, Care i-a scos din pământul Egiptului... și s-au temut de alți dumnezei, și au umblat în rânduielile neamurilor" (4 Regi 17:7-8). Păcatul originar al lui Ieroboam I este identificat ca rădăcina căderii: „Fiii lui Israel au umblat în toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au depărtat de ele, până când Domnul a îndepărtat pe Israel dinaintea feței Sale" (4 Regi 17:22-23).
Căderea Samariei în 722 î.Hr. marchează sfârșitul celor zece seminții ale Nordului — cele „zece seminții pierdute" ale lui Israel. Teritoriul este colonizat cu populații din Babilon, Cuta, Ava, Hamat și Sefarvaim, care se vor amesteca cu israeliții rămași, dând naștere samarineanilor — poporul pe care iudeii îl disprețuiau în epoca Noului Testament.
Cronologie
Lovitura de stat (c. 732 î.Hr.)
Osea îl asasinează pe Pecah și devine rege, probabil cu sprijinul Asiriei.
Vasalitatea față de Asiria (c. 732-725 î.Hr.)
Osea plătește tribut lui Salmanasar V al Asiriei. Încearcă să mențină un echilibru între supunere și supraviețuire.
Alianța secretă cu Egiptul (c. 725 î.Hr.)
Osea trimite soli la So (probabil Osorkon IV), faraonul Egiptului, și încetează plata tributului. Asiria descoperă trădarea.
Asediul Samariei (c. 725-722 î.Hr.)
Salmanasar V invadează Israelul și asediază Samaria timp de trei ani. Osea este capturat și întemniţat.
Căderea Samariei (722 î.Hr.)
Samaria cade. Populația este deportată în Asiria — în Halah, la Habor, pe râul Gozan și în cetățile Mediei. Sfârșitul Regatului de Nord.
Surse și scrieri
4 Regi (2 Regi) 17
Capitolul central — narațiunea căderii și rezumatul teologic al întregii istorii a Regatului de Nord. Unul dintre cele mai importante capitole teologice din Cărțile Regilor.
4 Regi (2 Regi) 18:9-12
Relatarea căderii Samariei din perspectiva regelui Ezechia al lui Iuda.
Osea 13-14 descrie judecata finală asupra Israelului: „Samaria va fi pedepsită, pentru că s-a răsculat împotriva Dumnezeului ei" (Osea 13:16), dar și promisiunea restaurării: „Îi voi vindeca de necredincioșia lor, îi voi iubi de bunăvoie" (Osea 14:4).
Isaia condamnă alianța cu Egiptul (Isaia 30-31): „Vai de cei ce se coboară în Egipt pentru ajutor!" Căderea Samariei este un avertisment pentru Iuda.
Inscripțiile asiriene
Analele lui Sargon II menționează cucerirea Samariei și deportarea a 27.290 de locuitori.
Sfinții Părinți
Sfântul Efrem Sirul interpretează căderea celor zece seminții ca tipologie a căderii din har prin păcatul neîntrerupt. Sfântul Chiril al Alexandriei vede în restaurarea promisă de Osea o profeție a chemării neamurilor la credință.
Contemporani
Profetul cu același nume, dar o persoană complet diferită. Ironia providenței: profetul Osea (= „mântuire") profețește condamnarea regelui Osea și a Israelului, dar și mântuirea viitoare prin Dumnezeu. Osea este profetul dragostei rănite a lui Dumnezeu: „Cum să te dau, Efraime?... Mi se zbate inima în Mine" (Osea 11:8).
Isaia profețește în Iuda în aceeași perioadă. Căderea Samariei este și avertisment, și vindicarea profeției. Isaia vede în eveniment mâna Asiriei ca „toiagul mâniei Mele" (Isaia 10:5) — instrument divin inconștient.
Predecesorul pe care Osea l-a asasinat. Politica anti-asiriană a lui Pecah a slăbit Israelul prin prima deportare, iar Osea a moștenit un regat deja diminuat.
Contemporanul din Iuda, rege drept care a văzut căderea Nordului ca avertisment și a condus reforme religioase profunde.
Versete cheie
"A făcut ce este rău înaintea Domnului, dar nu ca regii lui Israel care fuseseră înaintea lui."
— 4 Regi 17:2"Regele Asiriei a luat Samaria și a dus pe Israel în Asiria, și i-a așezat în Halah și la Habor, la râul Gozan, și în cetățile Mediei."
— 4 Regi 17:6"Aceasta s-a întâmplat pentru că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, Care i-a scos din pământul Egiptului."
— 4 Regi 17:7-8"Fiii lui Israel au umblat în toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au depărtat de ele, până când Domnul a îndepărtat pe Israel dinaintea feței Sale."
— 4 Regi 17:22-23"Samaria va fi pedepsită, pentru că s-a răsculat împotriva Dumnezeului ei."
— Osea 13:16"Îi voi vindeca de necredincioșia lor, îi voi iubi de bunăvoie, căci mânia Mea s-a abătut de la ei."
— Osea 14:4Semnificație
Sfârșitul Regatului de Nord — judecata acumulată
Căderea Samariei nu este pedeapsa unui singur rege, ci rezultatul a două secole de idolatrie instituționalizată. 4 Regi 17 face un bilanț retrospectiv complet, arătând că de la Ieroboam I până la Osea, fiecare generație a adăugat strat peste strat de păcat. Judecata divină nu vine brusc — vine după o lungă perioadă de răbdare și avertismente profetice ignorate.
„Nu ca regii dinaintea lui" — insuficiența răului mai mic
Formula unică aplicată lui Osea — „nu ca regii dinaintea lui" — arată că o diminuare a răului nu este echivalentă cu pocăința. A fi „mai puțin rău" nu este suficient înaintea lui Dumnezeu. Tradiția ortodoxă învață că mântuirea cere convertire pozitivă, nu doar evitarea celor mai grave păcate.
Cele zece seminții pierdute — tragedia istorică
Deportarea celor zece seminții este una dintre cele mai mari tragedii din istoria biblică. Poporul lui Dumnezeu, ales și eliberat din Egipt, dispare din istorie ca entitate politică. Dar promisiunile profetice ale restaurării (Osea 14; Iezechiel 37) arată că planul lui Dumnezeu transcende judecata temporală.
Samarinenii — consecința căderii
Colonizarea Samariei cu populații păgâne creează poporul samarinean — un popor de sânge mixt și religie sincretică, disprețuit de iudei. Parabola Samarineanului milostiv (Luca 10) și întâlnirea Mântuitorului cu samarineanca (Ioan 4) capătă o semnificație profundă pe acest fundal istoric.
Asiria — „toiagul mâniei" divine
Isaia 10:5 interpretează Asiria ca instrument al judecății divine: „Vai de Asiria, toiagul mâniei Mele!" Dumnezeu folosește imperiile lumești ca instrumente ale dreptății Sale, dar le va judeca și pe ele pentru aroganța lor: „Se va lăuda securea cu cel ce taie cu ea?" (Isaia 10:15).