Caiafa (în greacă: Καϊάφας; numele complet: Iosif Caiafa) a fost marele preot al Ierusalimului în perioada c. 18-36 d.Hr. — cel care a prezidat judecata religioasă a lui Hristos și a orchestrat condamnarea Sa la moarte.

Ginerele fostului mare preot Ana (Anan), Caiafa a deținut funcția mai mult decât orice alt mare preot din epoca romană — dovadă a abilităților sale politice și a relației sale cu Ponțiu Pilat.

La sfatul ținut după învierea lui Lazăr, când arhiereii și fariseii se temeau de consecințele politice ale popularității lui Iisus, Caiafa a rostit cuvintele: „Voi nu știți nimic, nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul" (Ioan 11:49-50). Evanghelistul Ioan comentează: „Aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profetizat că Iisus avea să moară pentru neam" (Ioan 11:51) — profeție involuntară: Caiafa, fără să știe, a rostit adevărul Crucii.

În noaptea arestării, Iisus a fost dus mai întâi la Ana, apoi la Caiafa. La judecata de noapte (ilegală conform Legii iudaice), Caiafa L-a conjurat: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!" Iisus a răspuns: „Tu ai zis. Dar vă spun: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului" (Matei 26:63-64). Caiafa și-a rupt hainele: „A hulit!" — și Sinedriul L-a condamnat la moarte.

În 1990, un osuar din secolul I cu inscripția „Yehosef bar Qayafa" (Iosif, fiul lui Caiafa) a fost descoperit în Ierusalim — posibila confirmare arheologică.