Samson (în ebraică: שִׁמְשׁוֹן, „mic soare"), fiul lui Manoah, din seminția lui Dan, este al doisprezecelea și ultimul mare Judecător al lui Israel înainte de Samuel (Judecători 13-16). Este menționat în Evrei 11:32 în galeria eroilor credinței.

Nașterea sa a fost vestită de un înger care s-a arătat mamei sale sterpe: copilul va fi nazireu de la pântecele mamei — briciul nu va trece peste capul lui, nu va bea vin, nu se va atinge de nimic necurat — și „el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor" (Judecători 13:5).

Samson a fost înzestrat cu o putere fizică supranaturală, legată de legământul nazireu simbolizat prin părul său netas. Faptele sale sunt spectaculoase: a ucis un leu cu mâinile goale (14:6), a ucis o mie de filisteni cu o falcă de asin (15:15), a smuls porțile Gazei și le-a dus pe umeri pe vârful muntelui (16:3).

Slăbiciunea sa a fost Dalila, femeia filistenă căreia i-a dezvăluit secretul puterii sale. Ras în somn, Samson a pierdut puterea, a fost orbit și pus la muncă silnică de filisteni. Dar „părul capului lui a început să crească" (16:22). La sărbătoarea zeului Dagon, legat între stâlpii templului, Samson s-a rugat: „Doamne Dumnezeule, adu-Ți aminte de mine și dă-mi putere numai de astă dată" (16:28). A împins stâlpii, prăbușind templul peste trei mii de filisteni și peste sine — „și au fost morții pe care i-a ucis la moartea sa mai mulți decât cei pe care îi ucisese în viața sa" (16:30).

A judecat Israelul douăzeci de ani.