Cuviosul Iosif Isihastul (în greacă: Ὅσιος Ἰωσὴφ ὁ Ἡσυχαστής; numele de botez: Francisc Kotsas) este cel mai important părinte duhovnicesc al Muntelui Athos din secolul XX și fondatorul celei mai mari obști (spiritual family) athonite contemporane. Prin viața sa de rugăciune extremă, asceză neîntreruptă și experiența directă a harului dumnezeiesc, a format o generație de ucenici care au reînnoit viața monahală pe Sfântul Munte și au răspândit tradiția isihastă în toată lumea ortodoxă.

Născut în 1897 pe insula Paros, într-o familie săracă, a rămas orfan de mic. A lucrat în diverse meserii la Pireu și Atena, dar ardea de dorința vieții monahale. A intrat pe Muntele Athos în 1921, stabilindu-se mai întâi la Schitul Sfânta Ana, apoi la diferite colțuri pustnicești ale Sfântului Munte.

Împreună cu ucenicul și tovarășul său de viață, Arsenie Spileotul, a trăit o nevoință de o asprime uimitoare: rugăciunea lui Iisus neîncetată (zile și nopți întregi), privegheri de toată noaptea, post extrem, sărăcie totală. Au trăit în peșteri și colibe fără încălzire, hrănindu-se adesea doar cu pâine și apă. Dar această asceză nu era scop în sine, ci cadrul luptei interioare pentru curățirea inimii și dobândirea rugăciunii neîncetate.

Iosif a primit experiențe mistice extraordinare: vederea luminii necreate, extazuri în rugăciune, vizitări ale harului Duhului Sfânt pe care le descrie în scrisorile sale cu o transparență remarcabilă. Nu a căutat aceste experiențe, ci ele au venit ca rod al rugăciunii și al smereniei.

Din 1938 s-a stabilit la Nea Skiti (Schitul Nou), unde a adunat o obște de ucenici. În ultimii ani ai vieții, bolnav de plămâni, a continuat să formeze ucenici și să scrie scrisori de îndrumare duhovnicească. Înainte de moarte, și-a trimis ucenicii în diferite mănăstiri ale Sfântului Munte, unde aceștia au adus renașterea vieții duhovnicești.

A adormit în Domnul la 15/28 august 1959, în ziua Adormirii Maicii Domnului. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2020. Este prăznuit la 15/28 august.