Sfântul Proroc Avacum
Profet minor, sec. VII î.Hr.
Biografie
Sfântul Proroc Avacum (în ebraică: חֲבַקּוּק, „îmbrățișare" sau „cel ce îmbrățișează") a fost un profet din Regatul lui Iuda care a activat în a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr., într-o perioadă de mare turbulență politică și morală. Este unic printre profeții Vechiului Testament prin faptul că nu se adresează poporului, ci lui Dumnezeu Însuși — punând întrebări îndrăznețe despre nedreptate, violență și aparenta tăcere a lui Dumnezeu în fața răului.
Avacum a trăit în epoca ascensiunii Imperiului Neo-Babilonian sub Nabopolassar și apoi Nebucadnețar, într-un moment în care Iuda se afla între ciocanul Babilonului și nicovala declinului moral intern. Mesajul său central — „Cel drept va trăi prin credința sa" (Avacum 2:4) — a traversat millenniile, devenind unul dintre cele mai citate versete ale Vechiului Testament, preluat de Sfântul Apostol Pavel în Romani 1:17 și Galateni 3:11.
Capitolul al treilea al cărții sale este o rugăciune-psalm de o frumusețe poetică excepțională, folosită în cultul ortodox ca bază a Cântării a 4-a din Canonul liturgic, cântată la fiecare slujbă de Utrenie.
Cronologie
Perioada de profeție (c. 640-610 î.Hr.)
Avacum profețește în Regatul lui Iuda, probabil în ultimii ani ai domniei regelui Iosia sau la începutul domniei lui Ioiachim. Este contemporan cu profeții Ieremia și Sofonie, toți trei vestind judecata lui Dumnezeu asupra unui popor care se depărtase de Lege.
Prima plângere — nedreptatea internă (cap. 1:2-4)
Avacum strigă către Dumnezeu: „Până când voi striga, Doamne, și nu vei auzi? Până când voi cere ajutor și nu vei mântui?" El vede violență, nedreptate și asuprire în Iuda și nu înțelege de ce Dumnezeu tace.
Răspunsul lui Dumnezeu — caldeii (cap. 1:5-11)
Dumnezeu îi răspunde că ridică pe caldei (babilonieni) — un popor crud și violent — ca instrument al judecății Sale. Aceasta nu liniștește, ci adâncește nedumerirea profetului.
A doua plângere — paradoxul divin (cap. 1:12-2:1)
Avacum protestează: cum poate Dumnezeu cel sfânt să folosească un popor mai rău decât Iuda pentru a-l pedepsi? Se așază în turnul de veghe, așteptând răspunsul divin.
Răspunsul divin — „Cel drept va trăi prin credința sa" (cap. 2:2-20)
Dumnezeu poruncește: „Scrie vedenia și sap-o pe table, ca cel ce citește să alerge!" Apoi urmează cele cinci „vai"-uri împotriva asupritorului babilonian și declarația centrală: „Cel drept va trăi prin credința sa" (2:4).
Surse și scrieri
Cartea lui Avacum (3 capitole)
Una dintre cele mai scurte cărți profetice, dar cu o profunzime teologică remarcabilă. Este singura carte profetică structurată ca un dialog direct între profet și Dumnezeu.
Capitolul 1 — Dialogul cu Dumnezeu
Cele două plângeri ale lui Avacum și răspunsurile divine. Profetul întreabă de ce Dumnezeu tolerează nedreptatea, iar Dumnezeu răspunde că judecata vine prin caldei — ceea ce naște o nedumerire și mai mare.
Capitolul 2 — Cele cinci „vai"-uri și credința
Avacum stă de veghe și primește vedenia pe care trebuie s-o scrie pe table. Urmează cele cinci „vai"-uri împotriva asupritorului: pentru jaf, pentru câștig necinstit, pentru vărsare de sânge, pentru îmbătare cu scop rău și pentru idolatrie. Versetul central: „Cel drept va trăi prin credința sa" (2:4).
Capitolul 3 — Rugăciunea lui Avacum
O teofanie grandioasă: Dumnezeu vine de la Teman, slava Sa acoperă cerurile, merge înainte cu molimă și ciumă, stă și măsoară pământul. Este un poem teologic care descrie intervenția divină în istorie pentru mântuirea poporului Său. Se încheie cu mărturisirea de credință neclintită a profetului.
Bel și Balaurul (supliment deuterocanonic la Daniel)
Tradiția ortodoxă și Septuaginta includ o narațiune în care Avacum este transportat miraculos de un înger din Iudeea în Babilon pentru a-i duce mâncare lui Daniel în groapa cu lei.
Contemporani
Contemporan cu Avacum, Ieremia a predicat în aceeași perioadă în Iuda. Ambii profeți au vestit judecata babiloniană, dar abordările lor sunt diferite: Ieremia plânge pentru popor și cheamă la pocăință, în timp ce Avacum dialoghează direct cu Dumnezeu, cerând explicații pentru suferința celor drepți.
Contemporan cu Avacum, a profețit în Iuda în timpul domniei lui Iosia. Sofonie vestește „Ziua Domnului" ca judecată universală, în timp ce Avacum se concentrează pe paradoxul folosirii unui popor nedrept ca instrument al judecății divine.
Conform tradiției ortodoxe (Bel și Balaurul), Avacum a fost transportat miraculos de un înger pentru a-i duce mâncare lui Daniel în groapa cu lei. Această legătură liturgică și narativă unește cei doi profeți în tradiția Bisericii.
Probabil regele sub care Avacum a profețit cea mai mare parte a mesajului său. Ioiachim a fost un rege nedrept, care oprimea poporul și ignora cuvântul lui Dumnezeu — exact ceea ce Avacum denunță în prima sa plângere.
Avacum a prorocit probabil și în timpul domniei lui Iosia, ultimul rege drept al lui Iuda.
Citate din scrierile sale
"Până când, Doamne, voi striga și nu vei auzi? Până când voi cere ajutor împotriva silniciei și nu vei mântui?"
— Avacum 1:2"Scrie vedenia și sap-o pe table, ca cel ce citește să alerge!"
— Avacum 2:2"Cel drept va trăi prin credința sa."
— Avacum 2:4"Domnul este în locașul Său cel sfânt: tăcere înaintea Lui, tot pământul!"
— Avacum 2:20"Doamne, am auzit de faima Ta și m-am temut. Doamne, fă să învie lucrarea Ta în cursul anilor! Fă-o cunoscută în cursul anilor! Dar în mânia Ta adu-Ți aminte de îndurare!"
— Avacum 3:2"Căci smochinul nu va înflori, vița nu va da rod, roadele măslinului vor lipsi și ogoarele nu vor da hrană; oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri. Dar eu mă voi bucura în Domnul și mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele."
— Avacum 3:17-18Semnificație
„Cel drept va trăi prin credința sa" — fundamentul soteriologiei
Avacum 2:4 este citat de trei ori în Noul Testament: în Romani 1:17, Galateni 3:11 și Evrei 10:38. Sfântul Apostol Pavel face din acest verset piatra de temelie a învățăturii despre îndreptarea prin credință. În teologia ortodoxă, „credința" de aici nu este o simplă asentire intelectuală, ci o încredere vie și totală în Dumnezeu — o fidelitate existențială, care cuprinde întreaga ființă a omului.
Cântarea a 4-a din Canon — prezența liturgică permanentă
Rugăciunea din capitolul 3 al lui Avacum stă la baza Cântării a 4-a din Canonul ortodox, cântată la fiecare Utrenie. Versetul „Doamne, am auzit de faima Ta și m-am temut" deschide această cântare, făcând din Avacum unul dintre profeții cel mai frecvent invocați în cultul Bisericii.
Dialogul cu Dumnezeu — teologia întrebării
Avacum legitimează întrebarea adresată lui Dumnezeu. Nedumerirea sa nu este necredință, ci expresia cea mai profundă a credinței: omul care crede cu adevărat în bunătatea lui Dumnezeu nu poate rămâne indiferent la suferință și nedreptate. Sfinții Părinți văd în Avacum un model al rugăciunii sincere și al luptei duhovnicești.
Teofania din capitolul 3 — escatologia speranței
Rugăciunea lui Avacum descrie venirea lui Dumnezeu în slavă — o teofanie care prefigurează atât Întruparea, cât și a Doua Venire. Imaginile cosmice — cerurile cutremurate, munții zdrobiți, soarele și luna oprite — sunt reluate în Apocalipsa și în imnografia Bisericii.
Mărturisirea de credință finală
„Mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele" (3:18) — rostit în mijlocul devastării totale, când smochinul nu înflorește și oile pier — este una dintre cele mai pure expresii de credință din toată Scriptura. Sfinții Părinți o citează ca model al bucuriei duhovnicești care nu depinde de circumstanțe exterioare.