Introducere
Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu scris, revelația divină transmisă prin inspirația Duhului Sfânt. În tradiția ortodoxă, Scriptura nu este separată de Tradiție și de viața Bisericii, ci este parte integrantă a experienței liturgice și duhovnicești.
Structura Bibliei Ortodoxe
Vechiul Testament
Vechiul Testament cuprinde cărți scrise înainte de venirea Mântuitorului, mărturii ale Legământului lui Dumnezeu cu poporul Israel. Include Pentateuhul (Legea), cărțile istorice, cărțile poetice și profeții.
Noul Testament
Noul Testament este mărturie directă despre viața, învățătura, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos. Cuprinde cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, epistolele apostolice și Apocalipsa.
Cărțile deuterocanonice
Biserica Ortodoxă păstrează în canon cărțile prezente în Septuaginta (traducerea greacă a Vechiului Testament din secolul III î.Hr.), pe care reformatorii protestanți le-au exclus. Aceste cărți sunt citate în Noul Testament și folosite în liturghie încă din primele secole.
Autoritatea Scripturii în Ortodoxie
Scriptura nu este o autoritate autonomă (cum susține protestantismul prin sola scriptura), ci este parte vie a Tradiției Bisericii. Ea se interpretează în lumina:
- Sinoadelor Ecumenice și simbolurilor de credință
- Părinților Bisericii și comentariilor patristice
- Liturghiei și vieții de rugăciune
„Biblia nu a căzut din cer legată în piele — ea a fost adunată, canonizată și transmisă de Biserica vie."