Cuviosul Zosima (în greacă: Ζωσιμᾶς) este monahul din Palestina care a descoperit-o pe Sfânta Maria Egipteanca în pustia de dincolo de Iordan, i-a adus Sfânta Împărtășanie și i-a transmis povestea vieții posterității. Fără Zosima, una dintre cele mai cutremurătoare istorii de pocăință din tradiția creștină s-ar fi pierdut.

Zosima era un monah înaintat în vârstă și în viața duhovnicească, care trăia într-o mănăstire din Palestina, lângă Iordan. Conform rânduielii mănăstirii sale, monahii se retrăgeau în pustie în timpul Postului Mare, trăind în singurătate și rugăciune până la Duminica Floriilor.

Într-unul din aceste posturi pustnicești (în jurul anului 420), Zosima a mers adânc în pustia de dincolo de Iordan, unde a întâlnit o ființă omenească pe care abia o mai putea recunoaște: un trup ars de soare, gol, cu părul alb — era Maria, care trăia de 47 de ani în singurătate și pocăință. Ea l-a chemat pe nume, deși nu-l văzuse niciodată, și i-a povestit întreaga sa viață — anii de desfrâu la Alexandria, convertirea la Ierusalim înaintea icoanei Maicii Domnului și cei 47 de ani de pustie.

Zosima a văzut-o pe Maria ridicându-se de la pământ în rugăciune și trecând Iordanul mergând pe apă. A revenit după un an și i-a adus Sfânta Împărtășanie la malul Iordanului. Maria a trecut râul pe apă, s-a împărtășit și i-a cerut să revină anul următor. Când Zosima s-a întors, a găsit-o adormită, cu o inscripție pe nisip: „Îngroapă, Avvo Zosima, trupul smeritei Maria. Dă pământul pământului." Un leu sălbatic l-a ajutat pe Zosima să sape groapa.

Zosima s-a întors la mănăstire și a povestit ceea ce văzuse. Mărturisirea sa a fost consemnată de Sfântul Sofronie al Ierusalimului (sau de Sfântul Andrei Criteanul, conform unor tradiții) și a devenit una dintre cele mai citite vieți de sfinți din Ortodoxie.

Zosima a trăit peste 100 de ani, adormind în Domnul în pace. Este prăznuit la 4 aprilie.