Cuvioasa Maria Egipteanca
Cuvioasă, †c. 522 d.Hr.
Biografie
Cuvioasa Maria Egipteanca (în greacă: Μαρία ἡ Αἰγυπτία) este una dintre cele mai venerate sfinte ale Bisericii Ortodoxe și cel mai puternic model de pocăință din toată tradiția creștină. Viața ei — de la păcat extrem la sfințenie extremă — arată că nu există abis din care harul lui Dumnezeu să nu poată ridica pe om.
Născută în Egipt (c. 344), Maria a trăit din tinerețe o viață de desfrâu în Alexandria timp de 17 ani. La vârsta de 29 de ani, din curiozitate, se alătură unui grup de pelerini care mergeau la Ierusalim pentru Înălțarea Sfintei Cruci. Dar la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, o forță nevăzută o oprește de la ușă — nu poate păși pragul.
Cutremurată, Maria înțelege că păcatele ei o separă de Dumnezeu. Se roagă înaintea unei icoane a Maicii Domnului și făgăduiește că își va schimba viața. Imediat poate intra în biserică. După ce se închină Sfintei Cruci, aude un glas: „Treci Iordanul și vei afla odihnă!" Din acel moment, Maria trece Iordanul și se retrage în pustia de dincolo de el, unde va trăi în singurătate și rugăciune timp de 47 de ani.
A fost descoperită de Avva Zosima, un monah din Palestina, care i-a adus Sfânta Împărtășanie înainte de moarte. Viața ei, scrisă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, este citită în fiecare an în timpul Postului Mare.
Cronologie
Tinerețea în Alexandria (c. 344-373)
Născută în Egipt, Maria ajunge la Alexandria la vârsta de 12 ani, unde trăiește 17 ani în desfrâu. Nu o face pentru bani, ci din patimă — un detaliu care subliniază profunzimea robiei păcatului.
Călătoria la Ierusalim (c. 373)
Maria se alătură pelerinilor care merg la Ierusalim pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, nu din evlavie, ci căutând noi ocazii de păcat. Călătorește pe o corabie, seducând pelerinii pe drum.
Oprirea la ușa bisericii
La Ierusalim, Maria încearcă de mai multe ori să intre în Biserica Sfântului Mormânt, dar o forță nevăzută o împiedică. Ceilalți intrau fără dificultate — doar ea nu putea trece pragul. Înțelege că păcatele ei sunt cauza.
Pocăința și făgăduința
47 de ani în pustie (c. 373-420)
Maria trece Iordanul cu trei pâini, care îi ajung un timp, apoi trăiește din plante sălbatice. Primii 17 ani sunt o luptă crâncenă cu patimile — amintirile vieții vechi, ispitele, foamea, arșița, gerul. Apoi vine pacea. Ajunge la o stare de sfințenie în care se ridica de la pământ în timpul rugăciunii și cunoștea Scriptura fără să fi citit-o vreodată.
Întâlnirea cu Avva Zosima (c. 420)
Monahul
Împărtășania și moartea (c. 421-422)
Surse și scrieri
Viața Sfintei Maria Egipteanca — Sfântul Sofronie al Ierusalimului
Textul hagiografic complet, scris în sec. VII, este cel mai important și mai detaliat izvor. Este citit integral în Joia din Săptămâna a V-a a Postului Mare, la Denia Canonului Mare, împreună cu Marele Canon al Sfântului Andrei Criteanul.
Marele Canon al Sfântului Andrei Criteanul
Troparul Sfintei Maria Egipteanca este intercalat în Canonul cel Mare, legând experiența pocăinței cosmice a canonului de exemplul concret al Mariei.
Triodul
Cărțile liturgice ale Postului Mare conțin multiple referințe la Sfânta Maria Egipteanca. Duminica a V-a a Postului Mare îi este dedicată.
Contemporani
Autorul Marelui Canon, cu care viața Sfintei Maria este citită împreună în cultul ortodox. Andrei a integrat modelul pocăinței Mariei în cea mai mare operă imnografică a Bisericii.
Monahul din Palestina care a descoperit-o pe Maria în pustie, i-a adus Sfânta Împărtășanie și i-a transmis viața posterității. Fără el, povestea Mariei s-ar fi pierdut.
Sfântul Sofronie al Ierusalimului (c. 560-638)
Patriarhul Ierusalimului care a scris forma definitivă a Vieții Sfintei Maria Egipteanca, dându-i amploarea literară și teologică pe care o cunoaștem.
Versete cheie
"De aceea îți spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește."
— Luca 7:47"De este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi."
— 2 Corinteni 5:17"Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
— Psalm 50:19"Și cel nelegiuit, dacă se va întoarce de la toate păcatele sale pe care le-a făcut... cu viață va trăi și nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut nu i se vor mai pomeni."
— Iezechiel 18:21-22Semnificație
Modelul suprem al pocăinței
Maria Egipteanca este icoana centrală a pocăinței în spiritualitatea ortodoxă. Viața ei demonstrează că nu există păcat pe care pocăința să nu-l poată șterge și nicio cădere din care harul să nu poată ridica. De aceea Biserica o pune în fața credincioșilor tocmai în Postul Mare.
Duminica a V-a a Postului Mare
Întregul cult ortodox al Postului Mare culminează cu două figuri: Sfântul Andrei Criteanul (Canonul cel Mare) și Sfânta Maria Egipteanca (Duminica a V-a). Maria este exemplul concret că pocăința predicată de Canon nu este o abstracție, ci o posibilitate reală.
Transformarea radicală prin har
Trecerea Mariei de la extrema păcatului la extrema sfințeniei arată că harul nu lucrează gradual, ci radical. Nu există treaptă intermediară — este moartea omului vechi și nașterea omului nou, exact cum învață Sfântul Pavel.
Pustia ca spațiu al luptei duhovnicești
Cei 47 de ani ai Mariei în pustie — mai ales primii 17 de luptă crâncenă cu patimile — sunt o ilustrare vie a teologiei ascetice ortodoxe: pocăința nu este un moment, ci un proces; mântuirea nu vine imediat, ci prin luptă îndelungată cu ajutorul harului.
Maica Domnului ca Ușă a Pocăinței
Maria Egipteanca se pocăiește înaintea icoanei Maicii Domnului, iar Născătoarea devine mijlocitoarea care îi deschide ușa bisericii și a vieții noi. Această temă mariologică este centrală în spiritualitatea ortodoxă: Maica Domnului este „Ușa Pocăinței" și „Nădejdea celor deznădăjduiți".