Naaman (în aramaică: נַעֲמָן, „cel plăcut", „cel grațios") a fost comandantul suprem al armatei regale a Aramului (Siriei), în timpul domniei regelui Ben-Hadad. Omul era mare înaintea stăpânului său și cu vază, pentru că prin el dăduse Dumnezeu izbăvire Siriei — însă era lepros (4 Regi 5:1). Această remarcă biblică sublinează paradoxul providenței divine: Dumnezeu îngăduie biruința unui păgân, dar îi permite și suferința, tocmai pentru a-l aduce la cunoașterea adevărului.

Instrumentul vindecării lui Naaman a fost o tânără fată israelitcă, dusă captivă în Siria, care slujea soției sale. Copila a spus cu simplitate și credință: „O, de ar fi domnul meu la prorocul care este în Samaria, că acela l-ar vindeca de lepra lui!" (4 Regi 5:3). Această mărturie umilă a unei roabe fără nume a pus în mișcare întreaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu.

Naaman a mers cu scrisoare de la regele Siriei către regele lui Israel, aducând argint, aur și veșminte drept plată. Regele lui Israel s-a îngrozit, sfâșiindu-și hainele: „Au doar Dumnezeu sunt eu, ca să omor și să înviez?" (4 Regi 5:7). Dar Elisei a trimis vorbă: „Să vină la mine, ca să știe că este proroc în Israel."

Când Naaman a ajuns cu caii și carele sale înaintea ușii lui Elisei, profetul nu a ieșit să-l întâmpine. A trimis doar un sol cu porunca: „Du-te și te scaldă de șapte ori în Iordan, și carnea ta se va face sănătoasă și vei fi curat" (4 Regi 5:10). Naaman s-a mâniat și a plecat: se așteptase la un ceremonial de vindecare, la invocarea numelui lui Dumnezeu, la gesturi impresionante. Rîurile Damascului, Abana și Farfar, nu erau oare mai bune decât toate apele lui Israel?

Slujitorii lui, cu înțelepciune și blândețe, l-au convins: „Dacă prorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult când ți-a zis: Scaldă-te și te vei curăți?" (4 Regi 5:13). Naaman a coborât și s-a afundat de șapte ori în Iordan, și carnea lui s-a făcut ca pielea unui copil mic — a fost curățit.

Naaman s-a întors la Elisei și a mărturisit cu toată inima: „Iată, acum știu că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât numai în Israel" (4 Regi 5:15). A oferit daruri, pe care Elisei le-a refuzat cu totul. Naaman a cerut atunci pământ din Israel — cât pot duce doi catâri — pentru a aduce pe el arderi-de-tot Dumnezeului lui Israel. A cerut și iertare pentru momentele când va fi nevoit să se prosterneze în templul idolului Rimon, alături de regele său, și Elisei i-a zis: „Du-te în pace" (4 Regi 5:19).

Slujitorul lui Elisei, Gheezi, a alergat după Naaman și, mințindu-l, a cerut argint și veșminte în numele profetului. Naaman i-a dat cu dărnicie. Gheezi a ascuns darurile, dar Elisei a văzut totul în duh: „Nu a mers oare inima mea cu tine, când omul s-a coborât din carul lui și s-a întors înaintea ta?" — și lepra lui Naaman s-a lipit de Gheezi și de urmașii lui pentru totdeauna (4 Regi 5:25-27).

Episodul lui Naaman este invocat de Însuși Hristos la Nazaret, ca argument pentru universalitatea harului lui Dumnezeu: „Și mulți leproși erau în Israel pe vremea proorocului Elisei, dar niciunul dintre ei nu s-a curățit, decât Naaman Sirianul" (Luca 4:27). Cuvintele acestea au aprins mânia ascultătorilor, care au vrut să-L arunce de pe stâncă.