Esau
Fratele lui Iacov, tatăl edomiților, c. 1900 î.Hr.
Biografie
Esau (în ebraică: עֵשָׂו — „păros"; numit și Edom, אֱדוֹם — „roșu") este fiul mai mare al patriarhului Isaac și al Rebecăi, fratele geamăn al patriarhului Iacov, și tatăl poporului edomit.
S-a născut primul dintre gemeni, „roșcat, tot acoperit cu păr ca o haină" (Facerea 25:25). La naștere, fratele său Iacov îl ținea de călcâi — semn profetic al luptei care va urma. Esau a crescut ca „bărbat iscusit la vânătoare, bărbat al câmpului", în timp ce Iacov era „bărbat liniștit, locuind în corturi" (25:27). „Isaac îl iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui, dar Rebeca îl iubea pe Iacov" (25:28).
Într-o zi, Esau s-a întors din câmp „ostenind de foame" și a găsit pe Iacov fierbând un fel de mâncare de linte roșie. „Dă-mi să mănânc din roșul acesta, căci sunt foarte ostenit!" A vândut dreptul său de întâi-născut pentru o farfurie de linte: „Și a mâncat și a băut și s-a sculat și a plecat. Așa a dispreţuit Esau întâietatea nașterii" (25:34).
La 40 de ani, Esau s-a căsătorit cu Iudit și Basmat, femei hetite, „care au fost amărăciune sufletească pentru Isaac și pentru Rebeca" (26:34-35) — căsătorii în afara poporului ales.
Când Isaac, bătrân și orb, a vrut să-l binecuvânteze pe Esau, Rebeca și Iacov au orchestrat schimbul: Iacov, îmbrăcat în hainele lui Esau și acoperit cu piei de ied, a primit binecuvântarea (Facerea 27). Când Esau s-a întors de la vânătoare și a descoperit înșelătoria, „a scos un strigăt mare și foarte amar și a zis tatălui său: Binecuvântează-mă și pe mine, tată!" (27:34). Dar binecuvântarea dată nu putea fi retrasă. Isaac i-a dat o binecuvântare secundară: „Vei trăi departe de grăsimea pământului... Prin sabia ta vei trăi și vei sluji fratelui tău; dar când te vei răzvrăti, vei rupe jugul lui de pe grumazul tău" (27:39-40).
„Și Esau a urât pe Iacov din pricina binecuvântării... și și-a zis în inima sa: Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci voi ucide pe fratele meu Iacov" (27:41). Dar când Iacov s-a întors din Haran după douăzeci de ani, Esau „a alergat întru întâmpinarea lui și l-a îmbrățișat și căzând pe grumazul lui, l-a sărutat; și au plâns" (33:4). Cei doi frați s-au împăcat.
Esau s-a stabilit în Seir, muntele Edomului. Din el au ieșit edomiții — popor care va fi adesea în conflict cu Israel, dar și parte din istoria mântuirii.
Cronologie
Nașterea gemenilor (c. 1916 î.Hr., Facerea 25:21-26)
Rebeca, după ani de sterilitate, a rămas însărcinată cu gemeni care „se luptau în pântecele ei" (25:22). Dumnezeu i-a spus: „Două neamuri sunt în pântecele tău... și cel mai mare va sluji celui mai mic" (25:23). „Cel dintâi a ieșit roșcat, tot acoperit cu păr ca o haină, și i-au pus numele Esau. După aceea a ieșit fratele lui, ținându-l cu mâna de călcâiul lui Esau, și i-au pus numele Iacov" (25:25-26).
Vânătorul și păstorul (Facerea 25:27-28)
„Băieții au crescut, și Esau a devenit bărbat iscusit la vânătoare, bărbat al câmpului, iar Iacov era bărbat liniștit, locuind în corturi. Isaac îl iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui, dar Rebeca îl iubea pe Iacov" (25:27-28).
Vânzarea dreptului de întâi-născut (c. 1890 î.Hr., Facerea 25:29-34)
Întorcându-se ostenit de la câmp, Esau a cerut „din roșul acesta" (linte) pe care îl fierbe Iacov. Iacov a zis: „Vinde-mi astăzi întâietatea nașterii tale." Esau: „Iată, eu mă duc să mor de foame; la ce-mi folosește mie întâietatea nașterii?" A jurat și a vândut-o. „Și a mâncat și a băut și s-a sculat și a plecat. Așa a dispreţuit Esau întâietatea nașterii" (25:34).
Căsătoriile cu femei hetite (c. 1876 î.Hr., Facerea 26:34-35)
La 40 de ani, Esau s-a căsătorit cu Iudit și Basmat, femei hetite (canaanite), „care au fost amărăciune sufletească pentru Isaac și pentru Rebeca" (26:35).
Binecuvântarea furată (c. 1876 î.Hr., Facerea 27)
Când Isaac, bătrân și cu vederea slabă, a vrut să-l binecuvânteze pe Esau, l-a trimis la vânătoare: „Fă-mi bucate după plăcerea mea... ca să te binecuvânteze sufletul meu" (27:4). Dar Rebeca și Iacov au pregătit un ied, iar Iacov, îmbrăcat în hainele lui Esau și acoperit cu piei de ied, a primit binecuvântarea. Când Esau s-a întors, „a scos un strigăt mare și foarte amar" (27:34). Isaac i-a dat o binecuvântare secundară: „Departe de grăsimea pământului va fi locuința ta... Prin sabia ta vei trăi și vei sluji fratelui tău" (27:39-40).
Ura și planul de ucidere (Facerea 27:41)
„Și Esau a urât pe Iacov din pricina binecuvântării... și și-a zis în inima sa: Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci voi ucide pe fratele meu Iacov" (27:41).
Căsătoria cu fiica lui Ismael (Facerea 28:6-9)
Văzând că părinții săi nu erau mulțumiți de soțiile lui canaanite, Esau s-a căsătorit și cu Mahalat, fiica lui Ismael — încercând să-i mulțumească, dar tot în afara liniei alesei.
Împacarea cu Iacov (c. 1849 î.Hr., Facerea 32-33)
După douăzeci de ani, când Iacov s-a întors din Haran, Esau i-a ieșit în întâmpinare cu patru sute de oameni. Iacov s-a temut, dar Esau „a alergat întru întâmpinarea lui și l-a îmbrățișat și căzând pe grumazul lui, l-a sărutat; și au plâns" (33:4). Iacov i-a oferit daruri, dar Esau a zis: „Am destul, frate; să fie ale tale ce ai" (33:9). Cei doi frați s-au împăcat.
Mutarea în Seir (Facerea 36:6-8)
Esau și-a luat soțiile, fiii și toată averea și s-a mutat în muntele Seir (Edom), „căci averile lor erau prea mari ca să locuiască împreună" (36:7). „Esau este Edom" (36:8).
Adormirea
Scriptura nu menționează direct moartea lui Esau, dar din tradiție se presupune că a fost înmormântat în Seir, țara edomiților.
Surse și scrieri
Cartea Facerii
Capitolele 25-36 — nașterea, dreptul de întâi-născut, binecuvântarea, împăcarea, mutarea în Seir.
Cartea lui Maleahi
Maleahi 1:2-3 — „V-am iubit, zice Domnul. Și voi ziceți: Cu ce ne-ai iubit? Nu era Esau frate cu Iacov? zice Domnul. Totuși, pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât."
Contemporani
Tatăl său, care l-a iubit pentru vânatul pe care i-l aducea. Isaac a vrut să-l binecuvânteze pe Esau ca pe întâi-născut, dar Dumnezeu a rânduit altfel.
Mama sa, care l-a iubit mai puțin decât pe Iacov, nu din cruzime, ci din înțelegerea profeției divine.
Fratele său geamăn, rivalul său în tinerețe, dar mai târziu partener în împacare.
Versete cheie
"Cel mai mare va sluji celui mai mic."
— Facerea 25:23"Așa a disprețuit Esau întâietatea nașterii."
— Facerea 25:34"A scos un strigăt mare și foarte amar."
— Facerea 27:34"Esau a alergat întru întâmpinarea lui și l-a îmbrățișat... și au plâns."
— Facerea 33:4"Ca Esau, care pentru o singură mâncare și-a vândut dreptul de întâi-născut."
— Evrei 12:16"Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât."
— Romani 9:13Semnificație
Alegerea suverană a lui Dumnezeu
Esau este exemplul central al alegerii divine în Scriptură. „Înainte ca ei să se nască și să fi făcut ceva bun sau rău... 'Cel mai mare va sluji celui mai mic'" (Romani 9:11-12). Dumnezeu l-a ales pe Iacov, nu pe Esau, nu pe baza meritelor, ci „după alegere" (Romani 9:11). Pavel folosește Esau pentru a ilustra suveranitatea absolută a lui Dumnezeu în mântuire.
Disprețuirea lucrurilor sfinte
„Așa a disprețuit Esau întâietatea nașterii" (Facerea 25:34). Pentru o satisfacție imediată (o farfurie de linte), Esau a renunțat la binecuvântarea veșnică. Evrei 12:16 îl numește „desfrânat sau necredincios" — nu pentru imoralitate sexuală, ci pentru ușurința cu care a renunțat la cel mai prețios lucru pentru ceva trecător.
„N-a aflat loc de pocăință, măcar că a căutat-o cu lacrimi"
Când Esau „a scos un strigăt mare și foarte amar" (Facerea 27:34), era prea târziu — binecuvântarea fusese dată. Evrei 12:17 spune că „n-a aflat loc de pocăință, măcar că a căutat-o cu lacrimi." Nu este vorba despre imposibilitatea pocăinței pentru păcatul în sine, ci despre imposibilitatea de a schimba consecințele — binecuvântarea dată lui Iacov nu putea fi retrasă.
Edomiții — vrăjmașii lui Israel
Din Esau au ieșit edomiții, popor care a fost adesea în conflict cu Israel. Edomiții au refuzat să lase pe Israel să treacă prin țara lor la ieșirea din Egipt (Numeri 20:14-21). Au fost cuceriți de David, s-au răzvrătit sub Ioram, au fost aliați cu Babilonul la distrugerea Ierusalimului. Profetul Avdie a profetizat împotriva Edomului: „Pentru silnicia făcută fratelui tău Iacob, rușinea te va acoperi" (Avdie 1:10).
Irod — descendentul lui Esau
Irod cel Mare, care a încercat să-L ucidă pe Pruncul Iisus (Matei 2), era idumeu (edomit) — descendent al lui Esau. Astfel, vechea vrăjmășie dintre Esau și Iacov s-a manifestat din nou: Edom (Irod) căutând să ucidă pe Israelul (Hristos).
Împacarea — harul care depășește ura
Totuși, povestea lui Esau nu este doar despre alegere și disprețuire. Facerea 33 arată o împăcare frumoasă: Esau „a alergat întru întâmpinarea lui și l-a îmbrățișat... și au plâns" (33:4). După douăzeci de ani, ura s-a topit. Esau nu era monștru, ci om — capabil de iertare și dragoste frățească.