Sfântul Ciprian al Cartaginei
Episcop și mucenic, teologul Bisericii și al Botezului, c. 210-258
Biografie
Sfântul Ciprian al Cartaginei (în latină: Thascius Caecilius Cyprianus) este cel mai important episcop al Bisericii nord-africane din secolul al III-lea și una dintre figurile decisive ale eclesiologiei creștine. Celebra sa formulă — „Extra Ecclesiam nulla salus" (în afara Bisericii nu este mântuire) și „Nu poate avea pe Dumnezeu ca tată cel ce nu are Biserica ca mamă" — a definit pentru totdeauna raportul dintre mântuire și apartenență la Biserică.
Născut în jurul anului 210 la Cartagina (Tunisia de azi), într-o familie păgână bogată și cultivată, Ciprian a fost un retor celebru și un om de înaltă cultură clasică. S-a convertit la creștinism la circa 35 de ani (c. 245), sub influența preotului Caecilius, al cărui nume l-a adoptat. Convertirea sa a fost radicală: a vândut averea, a împărțit-o săracilor și a îmbrățișat o viață de asceză și studiu.
La doar doi ani după botez, a fost ales episcop al Cartaginei (248-249) — alegere care a provocat opoziție din partea unor preoți mai vechi, dar a fost confirmată de popor și de episcopi.
Persecuția lui Deciu (250-251) a provocat o criză gravă: mulți creștini au apostatizat (au sacrificat idolilor) sub presiunea torturii. După încetarea persecuției, s-a pus problema reintrării lor în Biserică: în ce condiții pot fi reprimiți cei căzuți (lapsi)? Ciprian a apărat calea de mijloc: nici rigorismul extrem (refuzul oricărei reintrări), nici indulgența nechibzuită (reprimirea fără pocăință), ci un proces de reconciliere prin pocăință publică și readmitere de către episcop. Această poziție a devenit norma Bisericii.
Controversa despre botezul ereticilor l-a adus în conflict cu Papa Ștefan I al Romei. Ciprian susținea că botezul săvârșit de eretici este invalid și trebuie repetat; Ștefan apăra validitatea botezului săvârșit în formula trinitară, indiferent de vrednicia celui care botează. Această dispută — una dintre cele mai importante din istoria Bisericii — nu a fost rezolvată în timpul lui Ciprian, dar a contribuit la clarificarea teologiei sacramentale.
A fost arestat în timpul persecuției lui Valerian (257) și decapitat la 14 septembrie 258, la Cartagina. Ultimele sale cuvinte au fost: „Deo gratias" (Mulțumesc lui Dumnezeu). Este prăznuit la 2 octombrie (stil vechi) / 31 august (stil nou).
Cronologie
Nașterea (c. 210)
Născut la Cartagina, într-o familie păgână bogată. Primește o educație retorică și literară de excepție.
Convertirea (c. 245)
Se convertește la creștinism sub influența preotului Caecilius. Vinde averea, o împarte săracilor, îmbrățișează viața ascetică. Descrie convertirea în „Ad Donatum" — una dintre cele mai frumoase mărturii de convertire din antichitate.
Episcop al Cartaginei (248-249)
Ales episcop la doar doi ani după botez, prin aclamarea poporului. Devine conducătorul Bisericii din Africa de Nord.
Persecuția lui Deciu și problema celor căzuți (250-251)
Persecuția provoacă apostazii în masă. Ciprian se retrage din Cartagina pentru a conduce Biserica prin scrisori. După persecuție, convoacă sinoade care stabilesc regulile de reprimire a celor căzuți.
„De Unitate Ecclesiae" și „De Lapsis" (251)
Scrie cele două tratate fundamentale: despre unitatea Bisericii și despre cei căzuți. Stabilește principiile eclesiologice care vor marca toată tradiția ulterioară.
Ciuma și slujirea (252-254)
În timpul unei epidemii devastatoare, organizează îngrijirea bolnavilor — creștini și păgâni deopotrivă. Model de slujire creștină în criză.
Controversa despre botezul ereticilor (255-256)
Intră în conflict cu Papa Ștefan I pe tema validității botezului săvârșit de eretici. Ciprian susține rebotezarea; Ștefan apără validitatea. Ciprian convoacă sinoade africane care îi susțin poziția.
Surse și scrieri
De Ecclesiae Catholicae Unitate (Despre unitatea Bisericii)
Tratat fundamental de eclesiologie. Afirmă unitatea Bisericii fondată pe episcopat, comuniunea episcopilor între ei și cu Biserica din Roma. „Nu poate avea pe Dumnezeu ca tată cel ce nu are Biserica ca mamă." Acest tratat a influențat decisiv eclesiologia ortodoxă.
De Lapsis (Despre cei căzuți)
Tratat despre reprimirea în Biserică a celor care au apostatizat în timpul persecuției. Stabilește principiul pocăinței canonice ca proces de reconciliere.
Epistolele
81 de epistole păstrate — una dintre cele mai bogate corespondențe patristice. Acoperă toate problemele pastorale ale epocii: disciplină, botez, penitență, persecuție, organizare bisericească.
Ad Donatum
Mărturie autobiografică a convertirii — una dintre cele mai frumoase din literatura patristică. Descrie trecerea de la întunericul păgânismului la lumina Botezului.
De Mortalitate (Despre mortalitate)
Tratat scris în timpul epidemiei, despre atitudinea creștinului în fața morții. Moartea nu este nenorocire, ci trecere la Hristos.
De Opere et Eleemosynis (Despre milostenie)
Tratat despre caritate ca datorie creștină esențială, inspirat de exemplul personal al lui Ciprian care și-a vândut averea.
Contemporani
Predecesorul spiritual în eclesiologie. Irineu a formulat principiul succesiunii apostolice și al autorității Bisericii; Ciprian a dezvoltat aceste principii într-o eclesiologie sistematică, formulând raportul dintre episcopat, Biserică și mântuire.
Tertulian de Cartagina (c. 155-220)
Predecesorul pe scaunul teologiei nord-africane. Ciprian îl numea „magistrul" (dascălul) și îi citea zilnic scrierile. Tertulian a creat vocabularul teologic latin pe care Ciprian l-a folosit și perfecționat.
Papa Ștefan I al Romei (†257)
Adversarul în controversa despre botezul ereticilor. Disputa lor — Ciprian pentru rebotezare, Ștefan pentru validitatea botezului — rămâne una dintre cele mai importante dezbateri sacramentale din istoria Bisericii.
Papa Corneliu al Romei (†253)
Aliat al lui Ciprian în problema celor căzuți. Amândoi au apărat calea de mijloc contra rigorismului lui Novatian.
Mucenici din Lesbos descoperiți în mod minunat în 1959. Sfântul Rafael a suferit martiriul în 1463, iar scrierile lui Ciprian despre martiriu și perseverența creștinilor în fața persecuției au inspirat generații de mucenici, inclusiv pe cei din perioada otomană.
Martiră din aceeași cetate — Cartagina — care a mărturisit pe Hristos cu o jumătate de secol înainte de episcopatul lui Ciprian. Exemplul ei de curaj în fața morții a marcat profund comunitatea creștină cartagineză pe care Ciprian o va păstori ulterior.
Versete cheie
"Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui."
— Matei 16:18"Un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre; un Domn, o credință, un botez."
— Efeseni 4:4-5"Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una."
— Ioan 17:21"...puțini, adică opt suflete, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă vă mântuiește acum și pe voi — adică botezul."
— 1 Petru 3:20-21Semnificație
„Extra Ecclesiam nulla salus" — eclesiologia mântuirii
Formula lui Ciprian — „în afara Bisericii nu este mântuire" — nu este exclusivism, ci afirmarea că Biserica este corabia lui Noe: în afara ei este potopul morții, în interiorul ei este viața. Această eclesiologie a rămas fundamentală pentru Ortodoxie.
Episcopatul colegial
Ciprian a formulat principiul că episcopii formează un colegiu (collegium episcoporum) în care fiecare episcop are plinătatea episcopatului. „Episcopatus unus est" — episcopatul este unul, iar fiecare episcop deține o parte din el. Această viziune colegială este baza eclesiologiei ortodoxe.
Pocăința canonică
Regulile stabilite de Ciprian pentru reprimirea celor căzuți — pocăință publică, gradualitate, readmitere de către episcop — au format modelul penitențial al Bisericii timp de secole.
Martiriul ca mărturisire supremă
Ciprian, care scrisese despre martiriu în „De Mortalitate" și „Ad Fortunatum", a primit el însuși cununa muceniciei. Moartea sa — calmă, demnă, cu cuvintele „Deo gratias" pe buze — este una dintre cele mai impresionante scene de martiriu din istoria Bisericii.
Teologia botezului
Deși poziția lui Ciprian privind rebotezarea ereticilor nu a fost adoptată universal (Apusul a urmat practica romană), controversa a contribuit esențial la clarificarea teologiei botezului și a raportului dintre validitate și vrednicie.