Sfânta Perpetua din Cartagina
Mucenicǎ, †7 martie 203
Biografie
Sfânta Perpetua (în latină: Vibia Perpetua) era o tânără nobilă romană din Cartagina, Africa de Nord, de aproximativ 22 de ani, mama unui prunc pe care încă îl alăpta. Împreună cu sclava sa, Sfânta Felicitas, și cu alți catechumeni — Revocatus, Saturninus și Secundulus — a fost arestată în timpul persecuției împăratului Septimius Sever (203 d.Hr.) pentru refuzul de a se lepăda de credința creștină.
Tatăl ei păgân a implorat-o în repetate rânduri să sacrifice zeilor, măcar de dragul pruncului ei. Perpetua a răspuns cu fermitate: „Tată, vezi vasul acesta? Se poate numi altfel decât ceea ce este? Tot așa, nici eu nu mă pot numi altceva decât ceea ce sunt: creștină."
Perpetua a lăsat un jurnal — „Passio Sanctarum Perpetuae et Felicitatis" — una dintre cele mai vechi și mai emoționante mărturii creștine. În el descrie condițiile din închisoare, vedeniile sale profetice, despărțirea dureroasă de pruncul ei și pregătirea pentru moarte. Felicitas, sclava ei, a născut în închisoare cu trei zile înainte de execuție, ca să poată fi aruncată în arenă (legea romană interzicea execuția femeilor însărcinate).
La 7 martie 203, Perpetua, Felicitas și ceilalți mucenici au fost aruncați în amfiteatrul din Cartagina. Perpetua și Felicitas au fost atacate de o vacă sălbatică. Rănite dar în viață, au fost ucise de gladiatori. Tradiția spune că Perpetua a ghidat ea însăși mâna gladiatorului tremurând spre gâtul ei.
Sunt prăznuite la 1 februarie (calendarul ortodox).
Cronologie
Viața la Cartagina (c. 181-203)
Perpetua era o tânără nobilă din Cartagina, educată și din familie bună. Tatăl ei era păgân, mama sa posibil creștină. Avea un prunc pe care îl alăpta.
Catehumenatul și arestarea (202-203)
Perpetua era catehumenă — se pregătea pentru Botez. A fost arestată împreună cu Felicitas, Revocatus, Saturninus și Secundulus, sub decretul lui Septimius Sever care interzicea conversia la creștinism.
Botezul în închisoare
Perpetua și ceilalți catechumeni au fost botezați în închisoare, înainte de proces. La Botez, Perpetua a primit de la Duhul Sfânt „să nu ceară nimic altceva de la apă decât răbdarea trupului".
Vedeniile din închisoare
Perpetua consemnează mai multe vedenii profetice: o scară spre cer păzită de un balaur (pe care îl calcă în picioare), un grădinar bătrân care o primește cu lapte, o luptă în arenă în care este transformată într-un luptător care învinge — toate prefigurând biruința muceniciei.
Nașterea copilului Felicitei
Cu trei zile înainte de execuție, Felicitas naște în închisoare. Când un gardian o întreabă cum va suporta fiarele, dacă acum suferă atât de tare la naștere, Felicitas răspunde: „Acum eu sufăr; atunci, Altul va suferi în mine."
Surse și scrieri
Passio Sanctarum Perpetuae et Felicitatis (sec. III)
Jurnalul Sfintei Perpetua — una dintre cele mai vechi scrieri creștine autobiografice. Partea centrală este scrisă de mâna Perpetuei, cu adăugiri ale unui editor (posibil Tertulian). Document de o autenticitate și o emoție rară.
Tertulian (c. 155-220)
Contemporan din Cartagina, posibil editorul „Passio". Menționează pe mucenici în scrierile sale.
Fericitul Augustin (354-430)
A ținut mai multe predici la sărbătoarea Sfintelor Perpetua și Felicitas, cinstindu-le ca modele de curaj creștin. Augustin era el însuși din Africa de Nord.
Contemporani
Episcopul Cartaginei care a suferit el însuși mucenicia câteva decenii mai târziu. Ciprian a cinstit memoria Perpetuei și Felicitei și a continuat tradiția mucenicească a Bisericii din Africa.
Mucenic anterior care a scris și el despre dorința de a muri pentru Hristos: „Lăsați-mă să fiu hrană fiarelor!" Perpetua împlinește în faptă ceea ce Ignatie scrisese.
Versete cheie
"Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? [...] Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Cel ce ne-a iubit."
— Romani 8:35-37"Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine."
— Matei 10:37"Că eu de-acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit."
— 2 Timotei 4:6-7"Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor, și nu și-au iubit sufletul lor până la moarte."
— Apocalipsa 12:11Semnificație
Mărturisirea ca identitate
Răspunsul Perpetuei — „Nu mă pot numi altceva decât ceea ce sunt: creștină" — definește esența muceniciei: a fi creștin nu este o opinie sau o opțiune, ci o identitate ontologică pe care nimic nu o poate schimba.
Felicitas — „Altul va suferi în mine"
Răspunsul Felicitei către gardian este una dintre cele mai profunde mărturisiri cristologice din literatura mucenicească. În suferința nașterii, suferă ea însăși; în arena muceniciei, Hristos va suferi în ea. Aceasta este teologia paulină a lui „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine" (Galateni 2:20) pusă în practică.
Biserica din Africa de Nord
Perpetua și Felicitas sunt embleme ale Bisericii nord-africane — una dintre cele mai puternice și mai productive comunități creștine din primele secole. Din Africa au venit Tertulian, Ciprian, Fericitul Augustin și o întreagă tradiție teologică.
Scrisul mucenicesc
Jurnalul Perpetuei este una dintre cele mai vechi scrieri autobiografice creștine și una dintre cele mai vechi scrieri feminine din antichitate. Faptul că o femeie scrie despre propria credință și despre vedeniile sale profetice este remarcabil pentru epoca respectivă.
Mama și muceniceasă
Perpetua era mamă a unui prunc. Alegerea ei de a muri pentru Hristos, despărțindu-se de copil, nu este abandon, ci cea mai înaltă formă de iubire — încredințarea copilului în mâna lui Dumnezeu și mărturisirea că există ceva mai presus decât legăturile de sânge.