Capitolul final al Pentateuhului narează urcarea lui Moise pe Nebo, vederea Pământului Făgăduinței, moartea și îngroparea tainică de către Dumnezeu. Se încheie cu un elogiu unic: „Nu s-a mai ridicat proroc în Israel ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față către față" (34:10). Aceasta rămâne cea mai înaltă mărturie despre măreția lui Moise în întreaga Scriptură.

Porunca lui Dumnezeu către Moise de a urca pe Muntele Nebo: „Urcă-te pe muntele acesta din Abarim, pe Muntele Nebo, care este în pământul Moabului, în dreptul Ierihonului, și privește pământul Canaan pe care Eu îl dau fiilor lui Israel în stăpânire. Și mori pe muntele pe care te vei urca și adaogă-te la poporul tău."

Predarea conducerii de la Moise la Iisus Navi. Moise îl încurajează pe succesorul său: „Domnul Însuși va merge înaintea ta; El va fi cu tine, nu te va lăsa și nu te va părăsi. Nu te teme și nu te înspăimânta." Aceste cuvinte au răsunat de-a lungul istoriei Bisericii ca o încurajare pentru toți conducătorii duhovnicești.

Referința la disputa dintre Arhanghelul Mihail și diavolul pentru trupul lui Moise. Acest verset enigmatic sugerează că moartea și îngroparea lui Moise au fost înconjurate de taine cerești care depășesc narațiunea din Deuteronom.

Tradiția ascunderii Chivotului Legământului pe Muntele Nebo de către prorocul Ieremia. Acest text, parte a canonului biblic ortodox (cărțile deuterocanonice), leagă Muntele Nebo de speranța restaurării escatologice a poporului lui Dumnezeu.

Muntele Nebo este locul ultimelor clipe ale vieții pământești a lui Moise. Aici se încheie o viață de o intensitate duhovnicească unică în Vechiul Testament: de la nașterea în Egipt și salvarea din ape, prin vederea rugului aprins, eliberarea poporului, trecerea prin Marea Roșie, primirea Legii pe Sinai și patruzeci de ani de conducere prin pustie — totul culminează pe acest vârf de munte, cu ochii ațintiți spre țara pe care nu o va atinge. Moise moare nu din cauza bătrâneții — „ochii lui nu se întunecaseră și puterea nu-i slăbise" (Deuteronomul 34:7) — ci pentru că a lovit stânca în loc să-i vorbească, la apele Meriba (Numerii 20:12). Însă chiar și în acest refuz al intrării în Canaan se ascunde o taină: Moise (Legea) nu poate introduce în Pământul Făgăduinței; aceasta rămâne misiunea lui Iisus (Hristos). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Moise la 4 septembrie.

Iisus Navi (Iosua) este succesorul direct al lui Moise, cel care a primit de la acesta, prin punerea mâinilor, duhul înțelepciunii și misiunea de a conduce poporul în Canaanul. Numele său — Iisus (Iosua, în ebraică Yehoshua) — înseamnă „Dumnezeu mântuiește" și este identic cu numele Mântuitorului. Sfinții Părinți — Sfântul Iustin Martirul, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Efrem Sirul — au văzut în Iisus Navi cel mai clar tip al lui Hristos din Vechiul Testament: precum Iisus Navi a condus poporul prin Iordan în Pământul Făgăduinței, astfel Iisus Hristos conduce credincioșii prin apa Botezului în Împărăția cerurilor. Trecerea conducerii de la Moise la Iisus Navi simbolizează trecerea de la Lege la Har. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 1 septembrie.

Conform tradiției din 2 Macabei, Ieremia a adus Chivotul Legământului pe Muntele Nebo înainte de distrugerea Ierusalimului. Acest gest de salvare a celor mai sfinte obiecte ale cultului arată grija prorocului pentru continuitatea legământului cu Dumnezeu, chiar și în cea mai neagră oră a istoriei poporului Israel.

Potrivit Epistolei lui Iuda (1:9), Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise pe Muntele Nebo. Această tradiție arată că moartea lui Moise a avut o dimensiune cosmică — o luptă între puterile cerești pentru cel mai mare proroc al Legii Vechi. Arhanghelul Mihail este veneratul protector al poporului lui Dumnezeu, prăznuit în Biserica Ortodoxă la 8 noiembrie.