Sfântul Cuvios Serafim de Sarov (în rusă: Серафим Саровский; numele de botez: Prohor Isidorovici Mașnin) s-a născut la 19 iulie 1754 în Kursk, Rusia, într-o familie de negustori evlavioși. Este unul dintre cei mai iubiți și mai venerați sfinți ai Ortodoxiei, cunoscut pentru bucuria pascală cu care întâmpina pe toți: „Bucuria mea, Hristos a înviat!"

Încă din copilărie a primit semne ale chemării divine: la vârsta de 7 ani a căzut de pe turnul catedralei în construcție din Kursk și a scăpat nevătămat; la 10 ani, bolnav grav, a fost vindecat prin atingerea Icoanei Maicii Domnului de la Kursk (Icoana Semnului).

La 19 ani a intrat în Mănăstirea Sarov. A fost tuns monah în 1786 cu numele Serafim (ebraicul „serafim" — „cei aprinși", îngerii de foc din viziunea lui Isaia). A trăit ca pustnic în pădurea din jurul mănăstirii timp de 25 de ani, în rugăciune neîncetată, post aspru și tăcere. A stat 1.000 de nopți în rugăciune pe o piatră, cu mâinile ridicate, repetând rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului."

A fost atacat de tâlhari care l-au bătut crunt, lăsându-l aproape mort. Deși vindecat miraculos de Maica Domnului, a rămas cocoșat pentru tot restul vieții. Nu a vrut ca atacatorii să fie pedepsiți.

În 1825, după ani de pustnicire și tăcere, Maica Domnului i-a poruncit să deschidă ușa chiliei și să primească pe toți cei care vin. Din acel moment, mii de oameni — țărani, nobili, clerici — veneau zilnic la el pentru sfat, vindecare și mângâiere. Pe toți îi întâmpina cu aceleași cuvinte: „Bucuria mea, Hristos a înviat!" — indiferent de zi sau anotimp.

Celebra convorbire cu Nikolai Motovilov despre scopul vieții creștine este unul dintre cele mai importante texte mistice ale Ortodoxiei. Cuviosul Serafim a fost transfigurat de lumina necreată în fața lui Motovilov, arătându-i că scopul vieții creștine este „dobândirea Duhului Sfânt."

A adormit în Domnul la 2 ianuarie 1833, fiind găsit îngenuncheat în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie", cu mâinile încrucișate pe piept. A fost canonizat la 19 iulie 1903, în prezența țarului Nicolae al II-lea. Este prăznuit la 2 ianuarie și 19 iulie.