Mefiboșet (în ebraică: מְפִיבֹשֶׁת, „Cel care nimicește rușinea" sau „Din gura rușinii") era fiul lui Ionatan și nepotul regelui Saul, singurul urmaș al casei lui Saul pe care regele David l-a cinstit din dragoste pentru tatăl său.

La vârsta de cinci ani, Mefiboșet a fost scăpat în grabă de doica sa atunci când vestea morții lui Saul și a lui Ionatan în bătălia de pe Muntele Ghilboa s-a răspândit în toată țara. În fuga precipitată, copilul a căzut și s-a schilod la amândouă picioarele, rămânând șchiop pentru tot restul vieții (2 Regi 4:4). Neputința trupească a lui Mefiboșet reflectă starea de neajutorare în care îl lasă pierderea celor doi ocrotitori ai săi — bunicul-rege și tatăl-prieten al lui David.

Mulți ani mai târziu, după ce și-a întărit regatul, David a întrebat: „Mai este cineva rămas din casa lui Saul, față de care să pot arăta bunătate pentru Ionatan?" (2 Regi 9:1). Aflând de Mefiboșet, David l-a chemat la Ierusalim, i-a redat toate moșiile lui Saul și i-a poruncit să mănânce la masa regală pentru tot restul vieții: „Nu te teme, căci voi arăta cu adevărat bunătate față de tine pentru Ionatan, tatăl tău" (2 Regi 9:7). Gestul lui David nu era unul politic, ci unul al prieteniei și al legământului — un act de hărnicie și iubire față de amintirea lui Ionatan.

Mefiboșet s-a smerit înaintea regelui: „Ce este slujitorul tău, că te-ai uitat la un câine mort ca mine?" (2 Regi 9:8). Această smerenie este remarcabilă: deși era de sânge regal, Mefiboșet se recunoaște fără valoare înaintea regelui ales de Dumnezeu. David l-a așezat la curtea sa, i-a dat slujitorul Țiba cu familia și ogoarele sale, pentru ca Mefiboșet să trăiască ca unul din fiii regelui.

Criza vine în timpul rebeliunii lui Absalom. Când David fuge din Ierusalim, Mefiboșet nu iese înaintea lui — în locul lui apare Țiba, slujitorul, cu daruri bogate, susținând că stăpânul său a rămas în Ierusalim cu speranța că va recâștiga domnia casei lui Israel (2 Regi 16:1-4). David, convins de minciuna lui Țiba, îi dăruiește acestuia toate moșiile lui Mefiboșet. Adevărul iese la iveală la întoarcerea lui David: Mefiboșet l-a întâmpinat pe rege cu semne de doliu — nici picioarele nu și le spălase, nici barba nu și le tundea din ziua plecării regelui —, mărturisind că Țiba îl înșelase și nu-l dusese cu el, profitând de neputința lui trupească (2 Regi 19:24-30). Mefiboșet nu cere despăgubiri, ci grăiește cu o detașare izbitoare: „Lasă-l să le ia pe toate, de vreme ce stăpânul meu regele s-a întors în pace acasă" (2 Regi 19:30).