Barabas (în greacă: Βαραββᾶς; în aramaică: בר-אבא — „Fiul tatălui") era un tâlhar (λῃστής) care se afla în închisoare la Ierusalim în momentul judecății lui Hristos. Marcu îl descrie ca „un oarecare Barabas, care era legat împreună cu alți răsculați care în răscoală săvârșiseră ucidere" (Marcu 15:7). Era deci un zelot — un rebel politic și criminal.

Ponțiu Pilat, căutând o cale de a-L elibera pe Iisus, a folosit obiceiul eliberării unui prizonier de Paști: „Pe cine voiți să vă eliberez: pe Barabas sau pe Iisus, care se cheamă Hristos?" (Matei 27:17). Arhiereii și bătrânii „au înduplecat mulțimile să-l ceară pe Barabas, iar pe Iisus să-L piardă" (Matei 27:20). Mulțimea a strigat: „Pe Barabas!" (Matei 27:21).

Ironia numelui este profundă: Barabas (Bar-Abba) înseamnă „Fiul Tatălui" — exact ceea ce este Iisus. Lumea a ales pe falsul „fiu al tatălui" (un tâlhar) și L-a respins pe adevăratul Fiu al Tatălui.