Abesalom (în ebraică: אַבְשָׁלוֹם, „Tatăl este pace"), fiul al treilea al regelui David, născut din Maaca, fiica regelui Talmai al Gheșurului (2 Regi 3:3), este una dintre cele mai tragice figuri ale Vechiului Testament — un bărbat de o frumusețe fără seamăn, plin de ambiție și mândrie, care s-a ridicat împotriva propriului tată uns de Dumnezeu și a pierit în răzvrătire.

Scriptura îl descrie cu uimire: „Nu era nimeni în tot Israelul atât de lăudat pentru frumusețea lui ca Abesalom; de la tălpi până la creștet nu era în el niciun cusur" (2 Regi 14:25). Părul său abundent și greu — pe care îl tundea o dată pe an, iar greutatea lui se ridica la două sute de sicli — era deopotrivă semnul mândriei și instrumentul morții sale.

Destinul lui Abesalom a fost marcat de violența din familia lui David — o consecință directă a păcatului regelui cu Batșeba. Profetul Natan prezisese: „Sabia nu se va depărta de casa ta" (2 Regi 12:10). Frumosul Abesalom a fost fratele vitregului Amnon, cel care a necinstit-o pe Tamar, sora lui Abesalom. Față de inacțiunea lui David în a pedepsi această crimă, Abesalom a hrănit doi ani o ură tăcută, după care l-a ucis pe Amnon la o petrecere (2 Regi 13:23-29). A fugit la Gheșur, în exilul bunicului său matern, unde a stat trei ani.

Readus la Ierusalim prin intermediul Ioabului și al femeii înțelepte din Tecoa, Abesalom a primit iertarea formală a tatălui său, dar inima lui devenise teren al mândriei și revoltei. Timp de patru ani și-a câștigat simpatia poporului stând la poarta cetății, salutând pe toți cei ce veneau la judecată cu cuvinte dulci și jelind că nu există un judecător drept în Israel: „Și fura Abesalom inimile bărbaților lui Israel" (2 Regi 15:6).

Când socotelile lui erau împlinite, Abesalom s-a declarat rege la Hebron, orașul în care și David fusese uns inițial. Sfetnicul Ahitofel, unul dintre cei mai înțelepți oameni ai vremii, s-a alăturat lui Abesalom. La sfatul lui Ahitofel — pe care Abesalom l-a urmat — s-a culcat cu țiitoarele tatălui său pe acoperișul palatului, înaintea ochilor întregului Israel, împlinind astfel profeția lui Natan: „Și voi lua femeile tale și le voi da aproapelui tău... în văzul soarelui acestuia" (2 Regi 12:11-12). Ahitofel a mai sfătuit să pornească imediat după David cu doisprezece mii de oameni. Dacă s-ar fi ascultat acest plan, David ar fi pierit. Dar David trimisese la curte pe Husai Arhitul, prietenul său, care a zădărnicit sfatul lui Ahitofel. Scriptura notează limpede: „Căci Domnul hotărâse să nimicească sfatul cel bun al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocire asupra lui Abesalom" (2 Regi 17:14).

Bătălia decisivă a avut loc în Pădurea Efraim. Oastea lui David, condusă de Ioab, l-a înfrânt pe Abesalom. Fugind călare, Abesalom a rămas prins cu părul în crăcile unui stejar mare: catârul de sub el a trecut mai departe, iar el a atârnat suspendat între cer și pământ. Deși David poruncise explicit „Cruțați-mi tânărul, pe Abesalom!" (2 Regi 18:5), Ioab l-a ucis cu trei sulițe înfipte în inimă, iar armașii lui l-au desăvârșit (2 Regi 18:14-15).

Când David a primit vestea morții, jelania regelui a copleșit bucuria victoriei: „Fiul meu Abesalom! Fiul meu, fiul meu Abesalom! O, de aș fi murit eu în locul tău, Abesalom, fiul meu, fiul meu!" (2 Regi 18:33). Trupul lui Abesalom a fost aruncat într-o groapă în pădure și acoperit cu o grămadă de pietre. El însuși ridicase un stâlp memorial în Valea Împărătească, zicând că nu are fiu care să-i poarte numele — „și a chemat stâlpul cu numele lui" (2 Regi 18:18).

Tradiția patristică ortodoxă vede în Abesalom o icoană a căderii prin mândrie și a consecințelor răzvrătirii împotriva autorității rânduite de Dumnezeu. Sfântul Andrei Criteanul, în Canonul cel Mare, îl pomenește pe Abesalom ca pildă de decădere morală prin frumusețe și ambiție neînfrânată.