Iisus Navi, succesorul lui Moise, a condus poporul Israel prin Iordan pe uscat. Preoții care purtau Chivotul Legământului au pășit în apă, iar râul s-a oprit din curs, ridicându-se „ca un perete" (Iosua 3:16). Poporul a traversat pe uscat, iar din albia râului au fost luate douăsprezece pietre ca memorial. Sfinții Părinți văd în această trecere un prototip al Botezului creștin — trecerea din robia păcatului în libertatea Pământului Făgăduinței duhovnicești.

Înainte de răpirea sa la cer, Profetul Ilie a lovit apele Iordanului cu cojocul său, iar acestea s-au despărțit, permițându-le lui și lui Elisei să treacă pe uscat (4 Regi 2:8). Acest act de putere profetică reafirmă sfințenia apelor Iordanului și prefigurează puterea harului divin asupra naturii.

După răpirea lui Ilie, Profetul Elisei a lovit și el apele Iordanului cu cojocul lui Ilie, zicând: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?" — și apele s-au despărțit (4 Regi 2:14). Mai târziu, Elisei l-a trimis pe Neeman, comandantul armatei siriene, bolnav de lepră, să se scufunde de șapte ori în Iordan. Neeman s-a supus, „și trupul lui s-a curățit ca trupul unui copil mic" (4 Regi 5:14). Sfinții Părinți văd în vindecarea lui Neeman o prefigurare clară a Botezului — curățirea de lepra păcatului prin scufundarea în apă sfințită.

Tot la Iordan, Elisei a făcut minunea securii de fier care a plutit la suprafața apei (4 Regi 6:1-7), arătând că puterea lui Dumnezeu schimbă legile naturii pentru cei credincioși.

Mântuitorul Iisus Hristos a venit la Iordan și a fost botezat de Ioan Botezătorul. La ieșirea din apă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit" (Matei 3:17). Acesta este primul moment din Noul Testament în care Sfânta Treime Se descoperă deplin — Tatăl prin glas, Fiul în apă, Duhul Sfânt în chip de porumbel. Biserica Ortodoxă prăznuiește acest eveniment la 6 ianuarie (Boboteaza/Teofania).